Gorghiu despre OUG privind energia: Dacă sunt scăpări modificăm cu mare plăcere!

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului
Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, susţine că ordonanţa privind energia va fi amendată în Comisia de resort "dacă sunt scăpări" în actul normativ, dar modificările vor fi făcute doar cu acordul coaliţiei de guvernare.

"Ştiţi că toată lumea a agreat acel text (...) Dacă sunt însă lucruri care în urma dezbaterilor publice, în urma intervenţiilor venite din piaţă, şi constatăm că ne-au scăpat lucruri şi că trebuie făcute amendamente, cu mare plăcere. La noi termenul de raport, dacă nu mă înşel, pe această ordonanţă este după jumătatea lunii septembrie. Dar nu vom susţine amendamente care nu sunt agreate în coaliţie. Eu cred că discuţiile ample cu specialiştii, cu acel Comitet interguvernamental, din care a făcut parte şi ANRE şi Ministerul Energiei şi al Finanţelor şi toată lumea avizată, şi specialiştii, acele dezbateri au avut rostul lor", a afirmat Gorghiu, luni, la Senat.

Potrivit senatorului PNL, în Comisia de energie nu se va relua "discuţia de la zero".

"Discuţia se face pe un text de ordonanţă cu un impact pe care doar Guvernul ţi-l poate furniza, cu anvelopă bugetară pe care Ministerul de Finanţe a pus o la dispoziţia Guvernului. Acum, în Parlament, în Comisia de energie, vom ţine cont de toate aceste lucruri. Vom încerca însă să vedem dacă sunt scăpări şi în urma ok- ului din coaliţie să putem introduce amendamente", a adăugat Gorghiu.

Referitor la economia de energie, preşedintele interimar al Senatului speră ca iarna să fie depăşită fără costuri foarte mari.

"Dar învăţăm cu toţii să vedem cum putem să facem economie. Toată Europa se gândeşte la genul acesta de măsuri. Vom vedea care sunt pârghiile şi mecanismele astfel încât să putem să ajungem la soluţii, să ajungem în primăvară, fără foarte mari pierderi, costuri", a mai spus Gorghiu.

După elaborarea raportului, ordonanţa va intra în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for sesizat.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat pe 1 septembrie, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost aprobată Ordonanţa de modificare şi completare a OUG 27/2022, că schema de plafonare şi de protecţie a populaţiei va fi extinsă până la 31 august 2023.

Totodată, clienţii casnici al căror consum mediu lunar a fost între 100,01 şi 300 kWh sunt încurajaţi să facă economie, prin măsurile propuse. 

Citește și: Adrian Negrescu: Statul român este avantajat de inflație. Noi sărăcim, statul se îmbogățește

Toate prețurile și inflația au urcat la cote asbolut alarmente iar românii sunt din ce în ce mai sufocați de prețurile care cresc necontrolat și speculativ.

În acest context analistul economic Adrian Negrescu a explicat că există soluții pentru stoparea inflației și prețurilor: ”Soluții există. Toate țările din Uniunea Europeană au luat măsuri. Vă dau exemplul Poloniei! Polonia a plafonat prețurile la utilitățile importante până în 2024. Mai mult decât atât, a redus tot ce înseamnă taxe, accize pe prețurile carburanților, prețurile energiei, pe prețurile gazelor. Guvernul polonez s-a asigurat că mecanismele economice funcționează în așa fel încât, într-adevăr, scăderile astea de taxe să nu fie speculate de băieții deștepți care își fac de cap în România. Dar pentru asta ai nevoie de un stat care să funcționeze și un stat care să intervină atunci când este nevoie, pentru că în lupta asta cu inflația noi suntem ca Don Quijote. Ne luptăm cu morile de vânt, nimic altceva”, a afirmat analistul la B1TV.

Economistul a mai arătat și cine este avantajat de această stare de fapt: ”Cel avantajat de această inflație este statul român. Adună mai mulți bani la buget. Noi sărăcim iar statul se îmbogățește”.

La întrebarea de ce românii nu regăsesc îmbogățirea statului în veniturile lor, cum ar fi pensii, salarii majorate sau investiții, Adrian Negrescu a spus că: ”Dacă ne uităm pe facturile din primul semestru, că acelea sunt cele relevante, unde s-au dus cei mai mulți bani? La salariile bugetarilor, care s-au dublat față de acum patru ani, la cheltuielile cu bunuri și servicii care au crescut cu 30%. la investițiile pe care nu le vedem, apropo, investițiile s-au redus în România cu 15% față de anul trecut, și la funcționarea unui stat care trăiește în continuare în huzur și bucurie, și veselie sau cu tot felul de sporuri, cu tot felul de facilități, în condițiile în care ni se cere nouă, românilor de rând, să stingem lumina și soarele, să stăm în frig”, a subliniat economistul. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel