Regimul microîntreprinderilor în 2026: cota scade, plafonul se reduce drastic
Regimul de impozitare al...
Angajații gigantului comercial online Amazon au intrat în grevă pe 22 martie, după un protest inițial de 24 de ore, organizat după eșecul negocierilor cu conducerea privind condițiile de muncă. Potrivit Reuters, compania are angașate în Italia circa 9.500 de persoane iar aceasta este prima lor grevă comună generală
Sindicatele au solicitat anterior conducerii Amazon să revizuiască anumite condiții ale contractelor angajaților, cum ar fi volumul de muncă, modificările de muncă, condițiile contractuale, bonusurile de performanță și cheltuielile de călătorie. Sindicatele cer, de asemenea, reducerea programului de lucru al șoferilor, care sunt nevoiți să livreze 180-200 colete pe zi în perioada de pandemie.
Amazon a declarat că afirmațiile sindicatului sunt neadevărate, iar conducerea s-a întâlnit de două ori cu reprezentanții lor în ianuarie.
Grevei de astăzi li s-au alăturat toți angajații Amazon din lanțul de aprovizionare, centrele logistice și distribuția mărfurilor în Italia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Regimul de impozitare al...
Taxa pe stâlp a revenit în...
Institutul Naţional de...
Primarul Craiovei, Lia Olguța...
Preşedintele Nicuşor Dan nu a...
Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...
Administrația de la Washington...
Prefectura Alba a informat...
Fostul președinte venezuelean...
Zăpada paralizează...
Suveranitatea economică pe care...
Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...
Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...
Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...
Anunțul publicat de Autoritatea...
Un trader misterios a câştigat...
Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...
Preşedintele Nicuşor Dan...
Aderarea Bulgariei la zona...
Pe fondul unei inflații încă...
Un fost executiv de top al...
Probleme de siguranță...
Participanții la sistemul de...
Agenţia Naţională pentru Plăţi...
Furnizorul de componente auto Bosch se aşteaptă la...
Anul 2025 marchează începutul...