Greva STB are șanse mici să se termine

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
ANPC a scos din circulație câteva zeci de vehicule STB
ANPC a scos din circulație câteva zeci de vehicule STB
Șansele ca greva de la STB să se termine sunt foarte mici mai ales după ce Nicușor Dan a refuzat discuțiile cu liderul sindical Vasile Petrariu.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu.

"Tribunalul Bucureşti a declarat această grevă ilegală. Între timp s-a redactat hotărârea judecătorească, în care se spune explicit, negru pe alb, că aceasta este o grevă organizată de sindicatul majoritar din STB. Nu mai suntem în ipoteza unei greve spontane, suntem în ipoteza unei greve ilegale organizate de sindicatul reprezentativ. Solicit Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor şi în special a domnului Petrariu, care au organizat acest act ilegal, cu consecinţe grave pentru bunul mers al activităţii în Bucureşti", a arătat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.

Nicuşor Dan a menţionat că, deşi a invitat la PMB reprezentanţi desemnaţi de către lucrătorii din fiecare autobază şi depou, la discuţii au venit liderii sindicatului. El a adăugat că nu dorea să discute cu reprezentanţii unui sindicat "care au dus o întreagă categorie de oameni într-o zonă penală" şi că i-a propus directorul general STB, Adrian Criţ, să poarte negocierile.

"Această discuţie a durat cinci minute, pentru că nu au existat practic alte solicitări decât demisia domnului Criţ, ceea ce e un gest infantil, în condiţiile în care de două zile bucureştenii suferă de lipsa transportului public", a spus el.

Edilul a adăugat că a existat "o încercare de dialog" între conducerea Societăţii de Transport Bucureşti şi sindicatul reprezentativ, dar că acesta din urmă nu prezenta "revendicările reale" enunţate anterior de către angajaţi.

Greva STB va contiua și mâine. Ce compnesații oferă compania pentru bucureșteni

"Dialogul nu a putut avea loc pentru că, practic, sindicatul reprezentantiv nu are acele revendicări reale pe care le-am întâlnit în discuţiile pe care le-am avut cu oamenii din STB. Toate acele probleme care ţin de piese de schimb, situaţia infrastructurii, mentenanţă, confortul şoferilor şi vatmanilor la cap de linie - niciuna din aceste probleme reale ale STB nu a fost discutată în discuţia care a avut loc cu conducerea STB în această seară", a spus Nicuşor Dan.

În opinia primarului general, faptul că dialogul nu a putut avea loc demonstrează că este vorba despre "o acţiune politică, orchestrată" de consilierul general din partea PSD Vasile Petrariu. În acest sens, Nicuşor Dan a cerut preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, dar şi preşedintei PSD Bucureşti, Gabriela Firea, să se pronunţe pe acest subiect.

"Fie sprijină o grevă ilegală şi să spună explicit 'Da, suntem de acord cu o grevă ilegală'. Fie se delimitează şi retrag sprijinul politic pentru consilierul general, Petrariu, ales pe listele PSD", a spus el.

Primarul general a făcut un apel la raţiune, adresat tuturor şoferilor şi vatmanilor, precum şi personalului auxiliar din STB, subliniind că există două hotărâri judecătoreşti executorii referitoare la grevă şi că sute de mii de persoane sunt afectate de protest. Nicuşor Dan a menţionat că în vederea rezolvării problemelor de structură din transportul public este necesară "o discuţie aşezată", la care să participe inclusiv Consiliul General.

"Suntem într-un stat de drept. Hotărârile executorii se execută, iar cine nu le execută săvârşeşte o infracţiune. Pe de altă parte, putem să rezolvăm toate aceste probleme importante ale activităţii domniilor lor într-o discuţie civilizată, fără să şantajăm prin lipsa noastră de activitate, prin împiedicarea bucureştenilor să desfăşoare o viaţă normală", a spus Nicuşor Dan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabil / Foto: Freepik
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Electrocentrale Craiova
Nicușor Dan, declarații după reuniune la ambasada României de la Paris / Foto: Președinția României
Lingouri de aur și argint

Saxo Bank: aurul poate ajunge la 5.000 de dolari pe uncie

Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...

Marco Rubio, Donald Trump, Pete Hegseth și generalul Daniel Caine
Intervenții pe liniile de înaltă tensiune
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Mașină electrică / FOTO: Freepik

Înmatriculările de maşini electrice au explodat în Germania

Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...

2025, un an al recordurilor pentru piața de artă

Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...

Sofer camion. Foto: Pexels.com

Creştere în sectorul transportului rutier de mărfuri

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...

Ghișeul.ro din nou nefuncțional
Teren de vanzare. Foto: Freepik.com
Bitcoin / Foto: Unsplash

Bitcoin reîncepe să crească. Ce urmează - Analiză

Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...

Ursula von der Leyen și Nicușor Dan / Foto: George Călin / Inquam Photos
BCE / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Prețurile alimentelor
Sondori montează coloana de foraj la o sondă petrolieră / Foto: Arhivă
Produse Nestle / FOTO: Freepik
Calcule
Familie. Foto: Pexels.com
Bosch la CES 2026

CES 2026: Bosch mizează pe software, AI și vehicule autonome

Furnizorul de componente auto Bosch se aşteaptă la...

Taxe / Foto: DCBusiness
Mașini / FOTO: Freepik
Generator adus de ISU Timiș

pixel