Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
Grupul auto german Volkswagen a dat de înţeles că şi-ar putea transfera activităţile de producţie din Germania şi Europa de Est, dacă problemele de aprovizionare cu gaze naturale vor continua. Aceasta este doar una din opţiunile pe care le are la dispoziţie cel mai mare producător european de automobile, în cazul în care criza energetică va persista.
Şefii de la Volkswagen au arătat că sunt îngrijoraţi de efectul pe care preţurile ridicate la gaze ar putea să îl aibă asupra furnizorilor săi. Politicienii trebuie să pună capăt actualei explozii necontrolate a preţurilor la gaze şi electricitate, a spus Thomas Steg, directorul de relaţii externe al companiei.
Altfel, IMM-urile cu un consum intensiv de energie vor avea probleme mari pe lanţurile de aprovizionare şi vor trebui chiar să îşi reducă sau să înceteze producţia, a adăugat el. Dacă criza gazelor va dura dincolo de această iarnă, compania germană s-ar putea orienta către Europa de Sud-Vest sau către zonele de coastă din nordul Europei. Ambele regiuni au un acces mai bun la gazele naturale lichefiate, livrate cu ajutorul navelor. În prezent, Volkswagen are o serie de mari uzine în Germania, Cehia şi Slovacia, care se numără printre ţările europene cele mai dependente de gazele ruseşti. Decizia Rusiei de a reduce livrările de gaze spre Europa a dat naştere la îngrijorări că Germania ar putea fi nevoită să recurgă la raţionalizare.
Cele mai recente informaţii, potrivit cărora gradul de umplere a depozitelor de gaze a ajuns la 90% mai devreme decât de obicei, au calmat oarecum temerile referitoare la o criză gravă la iarnă, însă Berlinul se va confrunta cu provocări în reumplerea depozitelor la vară fără gazele ruseşti, notează Bloomberg. Declaraţiile grupului auto german reprezintă un nou semn potrivit căruia criza energetică declanşată de invadarea Ucrainei riscă să modifice peisajul industrial al Europei, conchide agenţia americană de presă, transmite Rador.
Producătorul auto francez Renault va controla 80% din lanţul său valoric de vehicule electrice mult înainte de obiectivul său - anul 2030 - deoarece dezvoltă parteneriate în domeniul bateriilor, a motoarelor electrice şi a electronicii de putere, a afirmat joi directorul general Luca de Meo, transmite Reuters.
Costurile cu cercetarea şi dezvoltarea sunt pre ridicate pentru a acţiona individual, a explicat şeful Renault, făcând o paralelă cu modelul de afaceri al Apple, pe care la- descris ca depinzând de o varietate de parteneriate când compania s-a lansat pe piaţa smartphone-urilor.
"Reţetele noastre vechi nu mai sunt suficiente. Investiţiile masive necesare pentru electrificare nu sunt sustenabile. Vrem să co-investim, să co-dezvoltăm, să co-creăm", a afirmat Luca de Meo la Stuttgart, Germania.
La începutul lunii mai, Renault a anunţat că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Planurile ar urma să fie prezentate în această toamnă.
În urmă cu trei ani, Renault controla doar 10% din lanţul valoric de vehicule electrice, iar acum cifra se ridică la 30% şi va atinge hit 80% mult înainte de finalul deceniului. Renault forjează parteneriate "în tot lanţul valoric de vehicule electrice", a declarat şeful producătorului auto francez.
Partenerii de alianţă Nissan şi Mitsubishi nu au precizat încă dacă se vor implica în viitoarea divizie de vehicule electrice a Renault. Săptămâna aceasta, directorul general al Nissan, Makoto Uchida, a afirmat pentru publicaţia Nikkei că discuţiile în privinţa participării companiei nipone continuă, implicarea putând fi printr-o investiţie sau printr-o altă formă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...