Guvernul a aprobat bugetele Avioane Craiova, CupruMin, Societatea Naţională a Sării şi altor companii. Cine beneficiază de cele mai mari creşteri

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
În şedinţa de miercuri, 14 mai, Guvernul a aprobat bugetele mai multor companii, regii şi societăţi de stat. 

Deciziile sunt: 

HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii


Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Fluviale” – S.A. Giurgiu va dispune de peste 121,5 milioane lei pentru investiții în anul 2025, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aferent acestei companii și aprobat de Executiv. Fondurile vor fi asigurate din surse proprii – peste 17,5 milioane lei –, din alocații de la buget – 450.000 lei –, din fonduri externe nerambursabile Program Transport 2021-2017 – 103,5 milioane lei – și din alte surse – 3,4 milioane lei.

Compania estimează venituri totale în valoare de peste 31 milioane lei, în creștere cu circa 12% față de cele preliminate în anul 2024, și cheltuieli totale în valoare de peste 30 milioane lei.

 

HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Regiei Autonome ,,Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galați, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii

Regia Autonomă „Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați estimează venituri totale în valoare de peste 212,2 milioane lei, în creștere cu circa 28% față de cele preliminate în anul 2024, și cheltuieli totale în aceeași sumă, de 212,2 milioane lei, conform hotărârii de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli aferent acestei regii.

În ceea ce privește investițiile prevăzute pentru anul 2025, acestea sunt estimate la peste 115,8 milioane lei și sunt constituite din surse proprii – peste 19,9 milioane lei –, obiective din investiții ale agenților economici – 7,2 milioane lei – și proiecte cu finanțare nerambursabilă post-aderare – 88,7 milioane lei.

HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea "Avioane Craiova" S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Societatea Avioane Craiova își propune în anul 2025 un nivel al veniturilor totale de 217,9 milioane lei, în creștere cu circa 50% față de cele preliminate în anul 2024. De asemenea, conform hotărârii de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli aferent acestei societăți, se prevăd cheltuieli totale de circa 205,6 milioane lei, iar rezultatul brut propus este de 12,5 milioane lei.

HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea CUPRU MIN S.A. Abrud, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Executivul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2025 al Societății CUPRU MIN S.A. Abrud, operator economic aflat sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în conformitate cu legislația privind disciplina financiară și guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.

Bugetul prevede venituri totale de 475,8 milioane lei, în creștere cu 4,95% față de estimările din 2024, și cheltuieli de 396,8 milioane lei, cu 4,93% mai mari. Rezultatul brut prognozat este pozitiv, în valoare de 79 milioane lei, în creștere cu 5,07%.

Creșterea cheltuielilor salariale cu aproape 14% se datorează influenței salariilor existente, tichetelor de masă, cheltuielilor sociale și menținerii altor drepturi salariale.

Societatea nu estimează plăți restante pentru anul 2025.

 

HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Naţională a Sării S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Naţională a Sării S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

Pentru anul 2025, compania estimează venituri totale de 516.281.000 lei, în creștere cu 0,28% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024.
Cheltuielile totale estimate pentru anul 2025 sunt în sumă de 424.153.000 lei, în creștere cu 9,59% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024.

Nivelul total al cheltuielilor a fost estimat în funcție de necesarul de materii prime, materiale, energie, apă, servicii și lucrări necesare desfășurării în condiții de siguranță în exploatare, precum și în condiții normale a activității, precum și în funcție de contribuțiile legale aferente drepturilor salariale, cheltuielile cu taxele și impozitele, etc. Cheltuielile salariale sunt prognozate cu o creștere de 1,92% față de nivelul aprobat al anului 2024, iar cheltuielile pentru investiţii vor avea o valoare de 126.351.000 lei
Societatea nu prevede plăți restanțe pentru anul 2025.

 

HOTĂRÂRE DE GUVERN aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Naţională de Radiocomunicații S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Executivul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 al Societății Naționale de Radiocomunicații S.A..

Pentru anul 2025, veniturile totale sunt estimate la 285,7 milioane lei, în creștere cu 2,36% față de 2024, în timp ce cheltuielile se reduc ușor la 257,5 milioane lei, cu 0,88% mai puțin decât în anul precedent. Profitul brut estimat atinge 28,26 milioane lei, marcând o creștere semnificativă de 45,58%.

Cheltuielile salariale cresc cu 6,53%, influențate de salariile aflate în plată, tichetele de masă, contribuțiile sociale, precum și de majorarea salariului minim brut pe țară, iar cheltuielile pentru investiţii vor avea o valoare de 84.9 milioane lei.
Societatea estimează că nu va înregistra plăți restante în anul 2025.

 

HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Uzina Mecanică Orăștie S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Hotărârea de Guvern a fost adoptată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casă de schimb valutar
Banca Națională a României
Bani

Dobânzile joacă la milimetru: azi scad, mâine cine știe

Dobânzile scad ușor, dar randamentele titlurilor de stat...

Bucureștiul și-a luat bani de la bursă
Albacher
Freepik.com
România găzduiește una dintre cele mai avansate fabrici din lume pentru produse fără fum. foto: PMI
Mașini pe autostradă / Foto: Freepik
Judecătorie / Foto: Freepik
Rețele electrice / Foto: Freepik
Sediul Hidroelectrica
Bursa de la București
Freepik.com

Producţia industrială a României, în declin

INS a cumunicat că producţia industrială a României a...

Vladimir Putin
Modificările din Codul fiscal scutesc unele venituri de la impozitare
Freepik.com
Banca Nationala a României
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Cereale / Sursa: Freepik.com

UE pregătește tarife mai dure pentru importurile din Ucraina

UE pregătește tarife mai dure pentru importurile din...

Foto: Freepik.com
Ședință de Guvern / FOTO: Gov.ro
Bursa de Valori București
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro

Microsoft concediază 6.000 de oameni

Plan de concedieri la gigantul american. 

Bună dimineața!
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României

pixel