Urmărește dezbaterea live

”Investițiile” Guvernului: Se cumpără peste 200 de autoturisme. Pentru cine

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul are pe masă două propuneri pentru achiziționarea a peste 200 de autovehicule
Premierul are pe masă două propuneri pentru achiziționarea a peste 200 de autovehicule
Pe masa Executivului printre alte documente și propuneri legislative se află două acte care ne-au atras mai mult atenția.

În condițiile în care suntem în pandemie de nouă luni și ne aflăm în plin val doi al molimei, ne-am fi așteptat la mai multă aplecare din partea executivulu spre găsirea unor soluții concrete pentru, de pildă, învățământ.

Însă din nefericire, bani pentru tablete sau infractructura necesară predării la distanță, pe timp de pandemie, nu s-au găsit.

CE: Trecerea la ÎNVĂȚĂMÂNTUL la distanță RISCĂ să agraveze inegalitățile

În schimb, au fost găsite fonduri pentru achiziționarea a 195 de autoturisme pentru Loteria Română. În document se spune că Loteria Română are nevoie de aceste autoturisme pentru desfășurarea activităţilor specifice. 

O altă propunere care ne-a trezit interesul este una similară dar de data aceasta autoturismele sunt mai puține. Este vorba de numai 14 autovehicule care vor fi achiziționate pentru  Societatea Națională ”Plafar” -S.A. și tot pentru desfăşurarea
activităţilor specifice.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...


pixel