Guvernul spaniol face demersuri pentru reducerea săptămânii de lucru

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Spania iese dint iparele globale / Foto: Unsplash
Spania iese dint iparele globale / Foto: Unsplash
Negocierile pentru reducerea timpului de lucru săptămânal vor fi purtate între guvernanții spanioli și reprezentații patronatelor și sindicatelor.

Executivul doreşte trecerea de la 40 la 37,5 ore de lucru pe săptămână, în pofida reticenţelor patronatelor, a consemnat AFP.

"Reducerea timpului de lucru nu înseamnă doar a lucra mai puţin, ci şi a lucra mai bine", a subliniat pe reţeaua socială X ministrul muncii, Yolanda Diaz.

Cei 12 milioane de angajaţi din Spania "merită un ritm de lucru care să le lase timp să trăiască", a adăugat ea, amintind că durata legală a timpului de lucru nu s-a modificat în Spania de "40 de ani", în pofida creşterii productivităţii.

Yolanda Diaz este lidera formaţiunii radicale de stânga Sumar, cu care socialiştii premierului Pedro Sanchez au încheiat în octombrie un acord de guvernare ce prevede inclusiv o astfel de măsură.

Potrivit planului supus negocierilor de guvern, reducerea timpului de lucru s-ar face în două etape, în acest an urmând să se ajungă la 38,5 ore săptămânal şi din 2025 la 37,5, iar aceasta fără pierderi în planul salariilor.

Principalele două sindicale ale salariaţilor spanioli, UGT şi Comisiile muncitoreşti CCOO, au salutat proiectul, care a fost însă întâmpinat cu reticenţă de patronate, preocupate de viabilitatea sa în anumite domenii de activitate; potrivit preşedintelui confederaţiei patronale CEOE Antonio Garamendi, discuţiile ar trebui să se poarte "sector cu sector".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf

pixel