Guvernul taie colacul de salvare al firmelor. Expert: Măsura care îi afectează exact pe cei de bună credință

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Eliminarea eșalonării simplificate descurajează antreprenorii, susţine Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.

Potrivit analizei, eliminarea eșalonării simplificate și modificarea celei clasice, folosite de antreprenorii care au probleme financiare, îi afectează exact pe cei de bună credință. În condițiile în care România se confruntă cu o posibilă recesiune, Ministerul Finanțelor, prin cel de-al doilea pachet fiscal, le ia colacul de salvare.

Eșalonarea simplificată este pe o perioadă de maximum 12 luni, fără obligația de constituire a unor garanții din partea debitorului, iar cea clasică pe maximum 5 ani, cu constituirea de garanții care să acopere debitele fiscale.

 

“Propunerile de modificare în ceea ce privește eșalonările la plată sunt îngrijorătoare. Practic, Pachetul 2 al Guvernului Bolojan elimină complet eșalonarea simplificată, iar pentru obținerea și/sau menținerea eșalonării clasice impune constituirea unei garanții personale din partea beneficiarului real (asociat/administrator). Ambele măsuri par foarte grave”, susține Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.

 

În primul rând, măsurile reduc la minimum perspectiva unei redresări a contribuabilului pus în fața unor debite fiscale semnificative. În al doilea rând, obligă asociații și administratorii să răspundă în solidar cu compania, situație care trebuie să aibă loc doar în mod excepțional, ca „sancțiune” pentru cazurile în care aceste persoane, cu intenție directă sau indirectă, au condus la acumularea acestor debite.

În al treilea rând, modificările propuse nu iau în considerare posibilitatea ca ANAF să greșească prin sumele instituite. Nu sunt puține cazurile în care, după ani de procese, debitele fiscale să fie anulate. În toată această perioadă, contribuabilul stă sub perfuzia eșalonării.

 

“Eliminarea eșalonării simplificate, utilizată la scară largă de către contribuabili și care a dus întotdeauna la încasări rapide pentru bugetul de stat (perioada fiind de maximum 12 luni), și introducerea obligației de garantare cu averea personală a eșalonărilor clasice vor descuraja orice antreprenor, inclusiv companiile mari”, a mai afirmat Luisiana Dobrinescu.

În opinia sa, întotdeauna contribuabilul trebuie să aibă un Plan B pentru că numai așa își poate asuma și administra riscul de business. În țările nordice, debitul fiscal stabilit în urma inspecțiilor este chiar negociat în faza de executare cu Fiscul, astfel încât contribuabilul să supraviețuiască și să plătească maximum din debitul fiscal stabilit.

Moartea contribuabilului nu ajută pe nimeni: nu produce contribuții de asigurări sociale, nu produce TVA și nici nu achită arieratele. Pentru unii despre care se consideră că au abuzat, Ministerul Finanțelor modifică cele două eșalonări, lovindu-i și pe ceilalți. O legislație onestă nu se poate baza pe principiul relei credințe și a prezumției de hoț, chiar dacă, câteodată, există excepții care confirmă regula.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Conpet

Atenție! Email fals în numele ANAF

Semnal de alarmă privind o tentativă de fraudă în numele ANAF.

Transelectrica
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Panouri fotovoltaice

pixel