Hidroelectrica a câștigat procesul cu Alpiq AG Elveţia, la tribunalul arbitral internațional

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Hidroelectrica si-a marit numarul de clienti
Hidroelectrica si-a marit numarul de clienti
România a câştigat la tribunalul arbitral internaţional de la Washington procesul cu Alpiq AG Elveţia, fiind respinse astfel pretenţiile financiare faţă de statul român de circa 450 de milioane de dolari pentru denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica. 

"Hidroelectrica salută hotărârea tribunalului arbitral internaţional de la Washington, ICSID (constituit sub egida Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la investiţii), prin care au fost respinse pretenţiile financiare ale Alpiq AG fa?ă de statul român, reprezentat în proces de Ministerul Energiei. Practic, prin hotărârea pronunţată în data de 9 noiembrie a.c. instanţa a acordat câştig de cauză României, considerând nefondată solicitarea Alpiq AG Elveţia de a primi despăgubiri în valoare de circa 450 de milioane de dolari pentru denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica", se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Alpiq AG a deschis - în anul 2014, după o serie de procese pierdute împotriva Hidroelectrica, procedura de arbitraj internaţional, compania considerând că România a încălcat drepturile sale garantate prin tratatul bilateral de investiţii dintre România şi Elveţia (BIT, 1993) şi tratatul privind Carta Energiei (ECT, 1994).

În motivarea procesului arbitral, Alpiq a invocat - între altele, motive precum exproprierea investiţiei şi încălcarea obligaţiei statului român de a acorda un tratament just şi echitabil. Toate capetele acţiunii arbitrale au fost respinse prin hotărârea din 9 noiembrie.

'Decizia CSID închide încă un capitol sumbru din saga băieţilor deştepţi. A fost o lecţie dură nu doar pentru companie, ci şi pentru economia românească în ansamblu. Faptul că Ministerul Energiei a câştigat această bătălie pentru români şi pentru Hidroelectrica nu poate decât să ne bucure. Ni se certifică faptul că, la capătul unei lupte de uzură, a fost făcută dreptate. Ne dorim ca, pe viitor, nimic să nu mai umbrească potenţialul companiei.
Considerăm încheiate episoadele 'băieţilor deştepţi' sau a investiţiilor făcute fără sens şi justificare economică. Hidroelectrica poate şi merită mai mult', a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului companiei.

Hidroelectrica estimează că va obţine un profit net de peste două miliarde de lei în anul 2018. Compania are prevăzute în planul de afaceri investiţii de peste 5,56 miliarde de lei pentru următorii cinci ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...


pixel