Săptămână complicată la Bursa de la București, cu suișuri și coborâșuri
Performanțele variate ale...
Undeva, acțiunile americane referitoare la implementarea 5G în Europa și nu numai, s-au decuplat total de la realitățile economice ale anului 2020, realități despre care, este adevărat, lumea nu vorbește. Noi toți sau cei mulți au impresia că între corporațiile chineze și cele americane este un război și că politica SUA este de a nu lăsa China să evolueze pozitiv în economia globală. Nu spun, intenții de laborator există, există chiar și abordări radicale, dar în materie de afaceri, de lanțuri de aprovizionare, de fluxuri financiare, nici vorbă de așa ceva.
Probabil veți discuta peste 2-3 ani despre ce vă scriu eu aici, însă schimburile comerciale între China și SUA s-au intensificat în anul 2020, ca să nu mai spun că ponderea Chinei în economia globală a crescut simțitor în anul 2020. Și atunci, cu atât mai mult devin retrograde astfel de abordări suveraniste sau naționaliste într-o economie în care globalizarea a continuat acerb în anul 2020. Paradoxal sau nu, creșterea economică a Chinei din trimestrele II si III 2020 este cea care salvează economia americană, prin fluxurile de capital, prin cele comerciale, dar și prin activele mobiliare achiziționate în SUA sau prin investițiile americane din China, dar asta poate fi o dezbatere interesantă în alt context, unul fără prejudecăți.
Revenind în zona telecom din România, unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnologie și echipamente este din Asia și mă refer aici la Huawei din China. Un alt furnizor important este din Suedia, Ericsson. Cotele de piață sunt apropiate, în jurul cifrei de 30% fiecare.
Competitia tehnologică foarte mare a avut un dublu efect pardoxal, de altfel: prețuri mai mici și calitate mai bună.
Prezint câteva date, ca să avem o poză a situației:
Huawei (atunci când vorbim de divizia de business, nu de produse electronice de consum) e o companie care livrează servicii și produse care își găsesc locul „devreme” în lanțul de producție – în infrastructura de comunicații, de digitalizare, de automatizare care are un rol important în susținerea, dezvoltarea și modernizarea proceselor comerciale.
În acest rol a avut (prin prisma competitivității produselor sale) suficient de mult succes pe piața din România încât să devină unul dintre liderii de piață în furnizarea lor – cu multe companii folosindu-se de echipamente Huawei pentru nevoile lor de comunicații și digitalizare.
România este o raritate în peisaj european şi are o abordare diferită faţă de ţările Vestice.
Poziţia SUA faţă de Huawei nu a speriat prea tare consumatorul local, fie acesta industrial sau final şi aparent nici lipsa de Google Services şi Play Store, iar operatorii nu s-au îndepărtat definitiv de utilizarea de echipamente ale companiei, fiind mai degrabă într-o situație status quo.
Huawei Consumer Business Group a încheiat primele şase luni din anul 2020 cu rezultate pozitive pe plan financiar, compania având parte de o creştere constantă de la începutul anului, ceea ce duce la o cotă de piaţă de 30% şi performanţe ridicate în urma lansărilor de produse din acest an.
Chiar şi în acest contextul actual plin de provocări, Huawei a reuşit să rămână în top atât la nivel local, cât şi la nivel internaţional, cota de piaţă a companiei crescând până la 29,3% (mai 2020) pe segmentul de dispozitive smartphone, aceasta fiind cea mai ridicată valoare înregistrată până acum în evoluţia diviziei de Consumer Huawei România, potrivit GFK. În acelaşi timp, o performanţă ridicată a fost înregistrată şi la nivelul rezultatelor Open Market, acestea ajungând până la 32%, ceea ce înseamnă în jur de 10% creştere faţă de 2019.
De asemenea, subsidiara locală a Huawei, prezentă în România de aproape două decenii, susţine economia românească cu peste 200 de milioane de euro anual şi aduce o contribuţie semnificativă la piaţa muncii prin susţinerea a mii de locuri de muncă, compania investind anual între 3 şi 5 miliarde de dolari în cercetare şi inovaţie la nivel global.
În mod specific, în România există o colaborare de peste 20 de ani între furnizorii de tehnologie şi sectorul tehnologiei și al dezvoltării comunicațiilor, colaborare făcută fără restricţii şi fără incidente de securitate.
Toţi marii operatori de pe piaţa românească, Orange, Vodafone, Digi şi Telekom au investit în construcţia reţelelor de comunicaţii pe un model consolidat şi nerestricţionat care a făcut ca preţul la consumatori să fie unul rezonabil, iar serviciile să fie fiabile şi de înaltă calitate.
Citește și Adrian Câciu, ATENŢIONARE pentru cei care vor să ia credit: Lei sau euro?
Spuneam în alt articol despre faptul că, costul restricţionării unor furnizori pe piaţa românească ar fi mult prea mare pentru a putea fi suportabil pentru consumatorii români, studiile din domeniu arătând că preţurile ar putea să ajungă şi la un nivel de trei ori mai mare decât cel din prezent.
De ce? Simplu. Orice investiţie nouă realizată de către operatori se recuperează prin preţ, orice pierdere de venit şi orice cost suplimentar al echipamentelor se recuperează prin preţul final.
În contextul propus de legislația în materie de 5G, prezentam faptul că una din aberațiile legii propuse este autorizarea tuturor tehnologiilor, echipamentelor și programelor software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, fiind urmărite considerente ce țin de eliminarea oricăror riscuri la adresa securității naționale și apărării naționale.
Acest lucru poate duce la excluderea unor furnizori de tehnologie și echipamente pe criterii discreționare, ceea ce creează un dezechilibru adânc în materie de ofertă și conduce la creșterea costurilor, dar mai ales a prețurilor la consumatori.
Impactul asupra economiei este imens cu atât mai mult cu cât este brutal și nu poate fi înlocuit de tehnologii la calitate și preț similare și imediate.
Toată discuția de pe piața românească este una retrogradă, din punctul meu de vedere, mai ales în context european, unde se discută de posiblitatea unei piețe unice digitale deschisă tuturor companiilor care se încadrează în standardele și regulile europene. Nici o voce oficială europeană nu își permite să vorbească despre numele unei companii ca fiind o companie non-grata. Asta ar încălca evident tratatul european in materie de concurență.
La noi, însă, se poate.
Iar aici o sa dau un exemplu dintr-o țară europeană care a pățit ca noi și în care ambasadorul SUA a afirmat că Huawei nu are voie să implementeze tehnologia 5G. S-a întâmplat în Portugalia. A doua zi după această declarație, nu numai că ambasadorul american a fost invitat la ministerul de externe portughez pentru explicații, dar ministrul de externe din Portugalia a emis un comunicat de presă prin care a spus că decizia de implementare a tehnologiei 5G apartine guvernului portughez iar selectarea furnizorilor se va face în funcție de interesele economice și digitale ale Portugaliei și nu a altei tări.
Cum vi se pare abordarea portugheză, pusă în oglindă cu blândețea noastră asimilată poziției “ghiocel”?
Nu ne pasă că pierdem deja nouă miliarde de lei și riscăm să pierdem nouă miliarde euro în următorii ani și sute de mii de locuri de muncă, dacă dăm bine în poză, nu-i așa?
Concluziile referitoare la piata digitală europeană ale ultimului Consiliu European sunt deosebit de clare:
“Pentru a fi suverană digital, Uniunea Europeană trebuie să construiască o piață unică digitală cu adevărat, să își consolideze capacitatea de a-și defini propriile reguli, de a face alegeri tehnologice autonome și de a dezvolta și implementa capacități și infrastructuri digitale strategice. La nivel internațional, UE își va folosi instrumentele și puterile de reglementare pentru a contribui la modelarea regulilor și standardelor globale. Uniunea Europeană va rămâne deschisă tuturor companiilor care respectă normele și standardele europene. Dezvoltarea digitală trebuie să ne protejeze valorile, drepturile fundamentale și securitatea și să fie echilibrată social. O astfel de abordare axată pe om va spori atractivitatea modelului european.”
Invit pe oricine să citească această concluzie care spune, negru pe alb, că Uniunea Europeană este determinată să rămână independentă în decizii în sectorul digital. Eu îl văd ca pe un răspuns destul de tranșant la ofensiva americană din ultimul an, ofensivă care a tergiversat în fapt evoluția digitală a Europei.
Iar ultima concluzie anulează de fapt încercările autorităților române de a face o legislație proprie și confirmă ceea ce spuneam în articolele și emisiunile la care am participat: ce face România cu legea propusă dacă Uniunea Europeană stabilește altfel?
“Consiliul European subliniază că potențialii furnizori 5G trebuie evaluați pe baza unor criterii obiective comune”.
Evaluarea furnizorilor se va face la fel în întreaga Uniune Europeană. Din acest moment, competiția este liberă și este interesul furnizorilor să se adapteze la cerințe.
Din păcate însă, nimeni din România nu a vorbit despre concluziile Consiliului European din octombrie 2020 și nici nu a făcut vreun pas pentru intrare în normalitate.
Sper să o facă cât mai curând! Pentru că pierdem bani!
Și pierdem competivitate.
Țările din Europa deja se mișcă. Noi ne ocupăm de himere!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanțele variate ale...
Într-o notă adresată recent...
Această tendință reflectă...
La capătul unor dezbateri...
Un concept surprinzător și...
Înainte de a se lansa în forță...
Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...
"Make the impossible possible"...
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...
Este o manevră care face parte din planurile de...
Amazon continuă să-și...
Suedia este pregătită să...
Bitcoin, cea mai mare...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...