Horia Constantinescu despre inspectorii ANPC: Avem tâmpi în instituţie

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Aproape o treime dintre inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) sunt nepregătiţi
Aproape o treime dintre inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) sunt nepregătiţi
Aproape o treime dintre inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) sunt nepregătiţi, iar la nivelul zonei Bucureşti doar 20 de comisari din totalul de 51 sunt bine pregătiţi, a declarat vineri fostul preşedinte al ANPC, Horia Constantinescu. 

Acesta a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ANPC joi seara, printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.

ANPC explică de unde să cumpărăm produse de post

"30% dintre inspectorii ANPC sunt nepregătiţi, şi dacă tot nu au ce scrie pe teren, probabil fac alte înţelegeri cu operatorii economici. Vă pot spune că unuia dintre aceştia, căruia i-am solicitat demisia la Bucureşti, i-am pus în faţă următoarea situaţie: ştiind că nu stăpâneşte limba română, am rugat-o pe secretară să-i dicteze un text, şi inspectorul a preferat să-şi scrie demisia. Asta este situaţia", a afirmat Horia Constantinescu.

Fostul preşedinte al ANPC crede că analiza activităţii comisarilor instituţiei ar trebui să ia în calcul şi evaluările făcute între colegi.

"Re-evaluarea trebuie făcută din rădăcini. Unii dintre colegii lor sunt suficient de bine pregătiţi pentru a arăta cu degetul şi a spune ce coleg nu-şi mai doresc în sistem. Să vă explic de ce: pentru a da bine, un comisariat judeţean trebuie să iasă în jurul unui număr de acte făcute. Dacă el are 10 comisari, dintre care 5 semidocţi spre analfabeţi, ceilalţi 5 pregătiţi trebuie să facă munca şi a celorlalţi 5 semidocţi, ca în raportări să nu apară într-o zonă de derizoriu. La acest moment, la nivelul structurii Bucureşti-Ilfov, sunt în jur de maxim 20 de comisari cu adevăraţi pregătiţi, îi salut pe cei din zona de alimentaţie, cu care am făcut acţiunile fulminante la nivelul marilor retaileri, dar sunt puţini comisari pregătiţi pentru zona de prestări servicii, destul de puţin spre foarte puţin pregătiţi pe zona de bunuri nealimentare, dovadă liniştea aşternută peste centrele comerciale, neverificate până la momentul instalării mele", a apreciat Horia Constantinescu.

Acesta a subliniat că în total există 51 de inspectori pentru zona Bucureşti, iar numărul total al agenţilor economici în această zonă este de 349.000 de unităţi.

"Sunt 431.000 de operatori economici în zona Bucureşti-Ilfov, acum adăugăm în structură 10 tineri pe care i-am cunoscut astăzi, copii bine pregătiţi, care vor veni cu altă mentalitate. Cea care astăzi conduce Comisariatul Bucureşti-Ilfov, delegată de mine, îmi spune că a muncit cu ei şi până la 4 dimineaţa pentru a-şi reorganiza întreaga activitate. Avem tâmpi în instituţie, şi sunt la nivel de Bucureşti-Ilfov, care merg şi controlează coafoare, frizerii, demult, de când se ştiu ei, fără să ia nicio măsură, răspunzând inept actelor transmise de comisar. La acest moment doar am oprit prezenţa lor pe teren, mi-aş fi dorit să avem pârghii mai puternice pentru a-i demite. Numărul total al inspectorilor pentru Bucureşti este de 51 de inspectori", a comentat fostul preşedinte al ANPC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane

pixel