Imobiliare: Spectrul naționalizării reapare la Berlin

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Care este, de fapt, povestea
Care este, de fapt, povestea
O comisie de experți numită de fostul guvern de la Berlin s-a pronunțat în favoarea exproprierii marilor companii imobiliare din acest land. O lege-cadru urmează să fie pusă în aplicare. 

În septembrie 2021, puțin peste 59% dintre locuitorii capitalei germane, exasperați de creșterea constantă a prețurilor chiriilor, au votat în favoarea naționalizării locuințelor deținute în Berlin de principalele societăți imobiliare ale landului. Aproape doi ani mai târziu, o comisie de experți numită de guvernul regional în urmă cu un an s-a pronunțat în favoarea unui astfel de scenariu.

Într-un raport de puțin peste 150 de pagini prezentat noului primar CDU al Berlinului, Kai Wegner, cei 13 experți consideră că exproprierea jucătorilor care dețin peste 3.000 de locuințe în capitala germană este posibilă din punct de vedere legal. Mai mult, ei o consideră necesară, bazându-se pe articolul 15 din Legea fundamentală.

Nicio alternativă fiabilă

Deși nu a fost folosit niciodată până acum, acest articol prevede naționalizarea "terenurilor, resurselor și mijloacelor de producție" în anumite circumstanțe. Experții remarcă faptul că o politică axată pe construirea de noi locuințe s-a dovedit "ineficientă" în ultimii ani. În ultimii doi ani, creșterea prețurilor la chirii chiar s-a accelerat.

În primul trimestru, aceasta a fost de 23,6% în ritm anual, la 12,92 euro pe metru pătrat, potrivit Statista. Comisia, prezidată de avocata social-democrată Herta Däubler-Gmelin, concluzionează că "creșterea construcției de locuințe nu este o alternativă pentru creșterea durabilă a ofertei de locuințe la prețuri accesibile".

Experții subliniază că această naționalizare ar trebui să meargă mână în mână cu o despăgubire. Ei nu spun cum ar trebui stabilită suma sau cum ar trebui să fie finanțată, dar sunt de acord că aceasta ar putea fi mai mică decât valoarea de piață a locuințelor. Un adevărat coșmar pentru dezvoltatorii imobiliari și o cârpă roșie pentru investitori.

NImic nu este sigur

Cu toate acestea, marea schimbarea nu se va întâmpla peste noapte. Și, în general, nu se știe dacă se va întâmpla vreodată. Iar asta pentru că Primarul Berlinului a avut rezerve serioase în legătură cu concluziile raportului comandat de coaliția anterioară. Membrii acesteia, SPD, Verzii și stânga radicală, sunt cei care au ales experții.

De atunci, inflația și creșterea prețurilor la produse de tot felul a dus la un val de anulări de proiecte imobiliare a căror rentabilitate nu mai este deja asigurată. Noul guvern, mai centrist, se teme că exproprierea nu ar face decât să întărească această tendință.

"Avem nevoie de securitate juridică pentru companiile de construcții pentru a elimina deficitul de locuințe din oraș", a declarat Kai Wegner. Așa cum se angajase în acordul de coaliție semnat cu SPD, el a anunțat, prin urmare, elaborarea unei legi-cadru privind naționalizarea, care va trebui apoi să fie examinată de Curtea Constituțională din Karlsruhe. Acest proces va dura probabil încă câțiva ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Jucării / sursa foto: Freepik.com

Norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor

Un nou regulament european privind siguranța jucăriilor...

Fabrica. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters

Așa arată ceasul care sparge toate regulile industriei

Un nou jucător atipic din Elveția surprinde piața...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Dosar. Foto: Pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC

pixel