Împrumuturi în franci elveţieni. Noi reguli începând cu 1 ianuarie 2022

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este vorba de raportare
Este vorba de raportare
Împrumuturile în franci elveţieni vor fi raportate la un nou indice începând cu 1 ianuarie 2022, SARON, faţă de LIBOR CHF, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naţionale a României.

"În continuarea comunicatului BNR din 5 aprilie 2021, aducem în atenţia publicului faptul că, în data de 22 octombrie 2021, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1847 al Comisiei privind desemnarea unei înlocuiri statutare pentru anumite maturităţi ale LIBOR CHF, întrucât acestea din urmă nu vor mai fi calculate şi publicate", se spune în comunicat.

BNR precizează că, prin acest act de punere în aplicare, Comisia Europeană a stabilit care sunt ratele de înlocuire pentru LIBOR CHF cu scadenţa la 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 12 luni, în cazul oricărui contract şi al oricărui instrument financiar definit în Directiva 2014/65/UE.

"Ca atare, de la data de 1 ianuarie 2022, referinţele la ratele LIBOR CHF cu maturităţi la 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 12 luni, conţinute în contractele şi toate instrumentele financiare cu scadenţe după 1 ianuarie 2022, care se raportează la LIBOR CHF, încheiate de către instituţiile de credit din România cu toţi clienţii acestora, vor fi înlocuite de drept, automat, cu ratele combinate SARON şi ajustările de marjă corespunzătoare, prevăzute în regulamentul de punere în aplicare al Comisiei, fără a fi necesară renegocierea contractelor", se mai menţionează în comunicat.

Potrivit unui anunţ al Băncii Naţionale a României de la începutul lunii aprilie, Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă pentru înlocuirea indicilor LIBOR în cadrul contractelor şi al instrumentelor financiare, iar BNR va fi implicată activ în acest efort.

"Banca Naţională a României (BNR) este autoritatea naţională competentă în domeniul supravegherii indicilor de dobândă, utilizaţi ca indici de referinţă de către instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare în cadrul contractelor de credit, domeniu reglementat la nivel european prin Regulamentul (UE) 2016/1011 privind indicii utilizaţi ca indici de referinţă în cadrul instrumentelor financiare şi al contractelor financiare sau pentru a măsura performanţele fondurilor de investiţii (Regulamentul Benchmark). Având în vedere încetarea anunţată a publicării indicilor de dobândă LIBOR (comunicat ICE ) pentru monedele: franc elveţian, euro, liră sterlină şi yen japonez începând cu ianuarie 2022 şi pentru dolarul american de la jumătatea anului 2023, la nivel european au fost recent adoptate modificări asupra Regulamentului Benchmark, menite să atenueze efectele dispariţiei indicilor LIBOR. Astfel, Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă, pentru înlocuirea indicilor LIBOR în cadrul contractelor şi al instrumentelor financiare", se spune în comunicat.

Citește și Rezervele valutare ale BNR au atins 39,843 miliarde de euro. Este o scădere

Conform BNR, procesul de pregătire a tranziţiei către un nou set de indici de referinţă de înlocuire pentru LIBOR a fost deja demarat la nivel european, iar BNR va fi implicată activ în acest efort, alături de Comisia Europeană, alte bănci centrale şi autorităţi naţionale competente. La nivelul Comisiei Europene vor fi analizate diferite metode de calcul şi marje de ajustare pentru a înlocui indicii LIBOR, în scopul identificării variantei optime, având în vedere particularităţile pieţelor financiare, dar şi cerinţele legale existente vizând protecţia consumatorilor de servicii financiare.

În document se menţionează că, odată finalizat acest proces, Comisia Europeană va emite un act de punere în aplicare, care va fi uniform şi direct aplicabil în toate statele membre UE. Astfel, orice indice LIBOR va fi înlocuit de drept, în mod automat, în cadrul oricărui contract, cu noul indice de referinţă de înlocuire, fără a fi necesară renegocierea contractelor, dacă părţile la contract nu agreează în prealabil un alt indice de referinţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Bani / Foto: DCBusiness

Acord în coaliție. Salariul minim crește de la 1 iulie 2026

Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Lingouri de cupru / Foto: DCBusiness

Bloomberg: Cuprul intră într-un deficit structural din 2026

Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...

Donald Trump și Vladimir Putin
Ministerul Finanțelor
Ghișeu
Barajul Paltinu
Arcelor Mittal Tubular Products Iași
Inflație / Foto: Freepik

România continuă să fie ţara cu cea mai mare inflaţie din UE

România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...

România se află pe locul doi la exportul de grâu moale
Bani
Document. Foto: Freepik.com
Discutii la Guvern
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
factura. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Oameni pe stradă
Palatul Știrbei
Netflix / Foto: Freepik
Podul Giurgiu - Ruse
Ispectori ai ANAF și Vamei
Foto: Facebook MADR
Nave petroliere / Foto: Freepik

pixel