În Constanța au fost închise toate porturile la Marea Neagră

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Condițiile meteo au impus o asemenea decizie
Condițiile meteo au impus o asemenea decizie
Capriciile vremii au făcut ravagii în numeroase regiuni din România, unde vântul puternic a provocat daune însemnate. 

Toate manevrele în porturile de la malul Mării Negre au fost închise duminică dimineaţa, din cauza vântului puternic, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

"Au fost oprite toate manevrele în porturile de la malul Mării Negre, atât pentru transportul maritim, cât şi pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic", se menţionează în informare.

Administraţia Naţională de Meteorologie a informat că începând cu a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică vântul se va intensifica treptat în toate regiunile ţării. În sudul, estul, centrul teritoriului şi la munte se înregistrează viteze ale vântului în general de 55-75 kilometri pe oră.

 

Probleme au existat și în alte zone ale României. Astfel, mai mulţi copaci au căzut, duminică, din cauza vântului puternic, pe DN 15, Topliţa- Borsec, pe DN 12 C, între Gheorgheni şi Lacu Roşu, pe DN 12 A, Miercurea-Ciuc- Comăneşti şi DN 13 A, între Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, pentru îndepărarea lor intervenind pompierii militari şi civili şi lucrătorii de la drumuri.

De asemenea, tot din cauza vremiii nefavorabile au rămas fără curent electric aproximativ două mii de utilizatori din mai multe localităţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a informat că un copac a căzut pe DN 15, la urcare spre Vârful Creanga, dinspre Topliţa, fiind blocat un sens de circulaţie. Pentru degajarea carosabilului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Topliţa, cu o autospecială de intervenţie. De asemenea, tot pe DN 15 a căzut un copac la ieşirea din Borsec spre Topliţa, pentru îndepărtarea lui intervenind serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Borsec.

Tot din cauza vântului puternic, au căzut mai mulţi copaci pe DN 12C, între Gheorgheni şi Lacu Roşu, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri de mers. Pentru degajarea carosabilului s-a cerut sprijinul lucrătorilor de la Drumuri Naţionale, a precizat Alina Ciobotariu.

Un copac a căzut şi pe DN 12 A, de la Frumoasa spre Ghimeş, pentru îndepărtarea lui acţionând serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din Frumoasa. Totodată, mai mulţi arbori au căzut şi pe DN 13 A, care face legătura între Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, fiind blocat un sens de circulaţie. Pentru degajare va interveni un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială complexă de primă intervenţie.

Sursa citată a mai arătat că din cauza ploii şi a vântului au fost afectate afectate 45 de posturi de transformare din localităţile Lacu Roşu, Cinod, Egherseg, Tuşnadu Nou, Vrabia, Cetăţuia, Sânsimion, Sub Cetate şi Izvoare, un număr de aproximativ două mii de utilizatori rămânând fără curent electric.

Judeţul Harghita se află sub avertizare de cod portocaliu meteo, până la ora 16,00 fiind progrozate intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 90-100 kilometri/oră, îndeosebi la altitudini de peste 1.600 metri, a mai informat ISU Harghita. 

Pompierii au intervenit în ultimele ore în peste 20 de cazuri pentru îndepărtarea copacilor căzuţi şi a elementelor de construcţii desprinse de vânt, nefiind înregistrate persoane rănite, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Recomandările pompierilor

"Intervenim pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă apărute ca urmare a intensificării vântului în Bucureşti - Ilfov. Sunt peste 20 de cazuri în care am intervenit pentru îndepărtarea copacilor căzuţi şi a elementelor de construcţii desprinse de vânt. Nu sunt persoane rănite. Situaţia este în dinamică", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Pompierii recomandă cetăţenilor unele măsuri preventive pentru astfel de situaţii:

-pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;

- sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;

- închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii.

- evitarea atingerii stâlpilor sau firelor căzute la pământ. 

Avertismentul ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică trei atenţionări nowcasting Cod portocaliu de vânt valabile până la ora 16:00 în zone din 8 judeţe. Astfel, până la ora 16, în zona de munte a judeţelor Covasna, Mureş, Harghita şi Buzău se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 90...100 km/h, îndeosebi la peste 1.600 m.

De asemenea, în zona de munte a judeţelor Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea la altitudini de peste 1600 m vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 90...110 km/h, iar la altitudini mai mari de 2000 m va ninge viscolit. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. 

Citește și Iarnă în septembrie: Lapoviţă şi ninsoare pe Transalpina VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel