Regimul microîntreprinderilor în 2026: cota scade, plafonul se reduce drastic
Regimul de impozitare al...
Atât Rusia, cât și Belarus și-au depus candidatura pentru a găzdui viitoarele evenimente majore ale Uniunii Internaționale de Patinaj (ISU), în ciuda faptului că sportivii și oficialii din ambele țări au interdicție de a participa la competițiile sale, informează insidethegames.biz.
ISU a dezvăluit o listă de ofertanți pentru turneele din sezonul 2022-2023 până în sezonul 2026-2027, Rusia candidând pentru patru evenimente, iar Belarus pentru cinci.
Capitala Belarusului, Minsk, rivalizează cu orașul Taipei pentru Campionatele Mondiale de patinaj artistic pentru juniori, programate între 26 februarie și 3 martie 2024.
Minsk este unul dintre cei șase ofertanți pentru Campionatele Europene de patinaj viteză din 2025, ceilalți fiind Inzell din Germania, capitala Ungariei, Budapesta, Heerenveen din Olanda, Hamar din Norvegia și Zakopane din Polonia.
De asemenea, orașul și-a depus candidatura pentru a găzdui Campionatele Europene de patinaj viteză pe pistă scurtă în ianuarie 2025 și Campionatele Mondiale de patinaj viteză pentru juniori în 2025 și 2026.
Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre ceilalți opt candidați pentru Campionatele Mondiale de patinaj viteză pentru juniori din 2025 și se alătură Minskului ca unul dintre cei șase candidați pentru ediția din 2026.
Orașul gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, Soci, a candidat pentru Campionatele Mondiale de patinaj viteză pe pistă scurtă pentru juniori din 2025, iar Kolomna din Rusia pentru Campionatele Europene de patinaj viteză din 2026.
În conformitate cu recomandările Comitetului Internațional Olimpic (CIO), sportivilor și oficialilor ruși și belaruși le-a fost interzis accesul la competițiile ISU "până la noi ordine" din cauza invaziei din Ucraina.
Cu toate acestea, nu a fost stabilit un termen ferm pentru aceste măsuri, iar un eveniment Grand Prix de patinaj artistic este programat să aibă loc la Moscova între 25 și 27 noiembrie, în cursul acestui an, iar ISU ar fi cerut opinia federațiilor naționale cu privire la mutarea acestuia.
Printre celelalte evenimente majore cuprinse în lista de ofertanți a ISU, Beijing, gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, capitala cehă Praga, Budapesta, Malmo din Suedia și Boston din Statele Unite speră să organizeze Campionatele Mondiale de patinaj artistic din 2025.
Beijing se alătură orașelor Inzell, Hamar și Tomaszów Mazowiecki din Polonia ca și candidat pentru organizarea Campionatelor Mondiale de patinaj viteză pe distanțe simple din 2025, iar Dresda din Germania, Debrecen din Ungaria, orașul olandez Rotterdam, Gdańsk din Polonia și orașul Salt Lake City, gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 2002, în cursa pentru organizarea Campionatelor Mondiale de patinaj viteză pe pistă scurtă în același an.
Beijing sau Urumqi în China, Inzell, Budapesta, Heerenveen sau Amsterdam în Olanda, Hamar și Salt Lake City au depus oferte pentru Campionatele Mondiale de patinaj viteză all-round și sprint din 2026, iar Montreal, Beijing, Debrecen și Salt Lake City pentru Campionatele Mondiale de patinaj viteză pe pistă scurtă.
Praga, Budapesta și Tampere din Finlanda candidează pentru Campionatele Mondiale de patinaj artistic 2027, Quebec City, Beijing sau Urumqi, Inzell și Hamar pentru Campionatele Mondiale de patinaj viteză pe distanțe simple, iar Beijing, Debrecen și Dordrecht sau Rotterdam pentru Campionatele Mondiale de patinaj viteză pe pistă scurtă.
Președintele ISU, Jan Dijkema, urmează să se retragă după șase ani la conducere la următorul Congres al federației, care va avea loc în iunie, la Phuket.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Regimul de impozitare al...
Taxa pe stâlp a revenit în...
Preşedintele Nicuşor Dan nu a...
Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...
Administrația de la Washington...
Prefectura Alba a informat...
Zăpada paralizează...
Suveranitatea economică pe care...
Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...
Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...
Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...
Anunțul publicat de Autoritatea...
Un trader misterios a câştigat...
Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...
Preşedintele Nicuşor Dan...
Aderarea Bulgariei la zona...
Pe fondul unei inflații încă...
Un fost executiv de top al...
Probleme de siguranță...
Participanții la sistemul de...
Agenţia Naţională pentru Plăţi...
Furnizorul de componente auto Bosch se aşteaptă la...
Anul 2025 marchează începutul...
Piața auto a încheiat anul cu o...
Toate localităţile din judeţul...
Peste 145 de state au convenit...