În plină criză energetică, grupul Mol raportează un profit de 3,6 miliarde dolari în primele nouă luni

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Grupul Mol a înregistrat în primele nouă luni un profit operaţional de 3,6 miliarde dolari.

Grupul Mol a înregistrat în al treilea trimestru din 2022 un profit operaţional CCS EBITDA de 1,449 miliarde dolari, susţinut de performanţa foarte bună a segmentelor Upstream şi Downstream, dar şi de factorii macroeconomici, acest rezultat conducând la un profit operaţional de 3,627 miliarde dolari în primele nouă luni ale anului.

Conform unui comunicat remis, vineri, Agerpres, acest rezultat permite grupului să îşi revizuiască în creştere estimările anuale EBITDA la 4,1-4,4 miliarde dolari.

În acelaşi timp, taxele excepţionale şi reglementările privind preţul carburanţilor în Europa Centrală şi de Est au avut un impact de aproximativ 1,18 miliarde dolari asupra operaţiunilor MOL în perioada ianuarie-septembrie 2022, se menţionează în comunicat.

"Deşi în primele nouă luni ale anului condiţiile macroeconomice au evoluat favorabil pentru sectorul de petrol şi gaze, volatilitatea mediului extern, recesiunea iminentă, intervenţiile statului şi creşterea taxelor au generat un climat de incertitudine pentru industrie. Sancţiunile Uniunii Europene pot influenţa viitorul economic al Europei. Al treilea trimestru din 2022 s-a dovedit a fi foarte dificil în ceea ce priveşte furnizarea de energie în centrul şi estul Europei. Până acum, am reuşit să menţinem stabilitatea furnizării de carburanţi în mai multe ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est şi consider că acest lucru reprezintă cea mai mare realizare a noastră, graţie efortului extraordinar depus de angajaţii Mol.(...) Am făcut un pas mare pe traseul de implementare a strategiei noastre 2030+: în Ungaria, Mol gestionează, în baza unui contract de concesiune, serviciile municipale şi comunale de management al deşeurilor pe o perioadă de 35 de ani, lucru care ne permite să extindem operaţiunile noastre într-o nouă direcţie de business, aceea a economiei circulare şi a reducerii amprentei de carbon", a declarat Zsolt Hernadi, Chairman şi CEO.

Pe segmentul Upstream, rezultatul EBITDA aproape s-a dublat, ajungând la 640 milioane dolari în T3 2022, iar de la începutul anului până în prezent rezultatul segmentului a totalizat 1,72 miliarde dolari, adică aproape jumătate din rezultatul EBITDA total al Grupului.

"Rezultatul robust din T3 se datorează în special indicatorilor macro, care au reuşit să compenseze efectul negativ al creşterii redevenţelor în ultimul trimestru", subliniază sursa citată.

În ceea ce priveşte segmentul Downstream, profitul operaţional CCS EBITDA a crescut de la an la an şi a ajuns la 741 milioane de dolari în T3, înregistrând totuşi o scădere de 14% comparativ cu trimestrul anterior.

"În această perioadă, reglementările referitoare la preţuri şi taxele excepţionale impuse în Europa Centrală şi de Est au avut efecte asupra profitabilităţii segmentului, în timp ce EBITDA rezultat din petrochimie a scăzut cu 90% de la an la an. Contribuţia semnificativă a sectorului R&M a compensat factorii negativi în această perioadă. De asemenea, operaţiunile majore de mentenanţă planificate pentru rafinăria Szazhalombatta au fost finalizate cu succes în T3", precizează reprezentanţii companiei.

Pe segmentul Consumer Services, rezultatul EBITDA a scăzut în T3 2022 cu 43% de la an la an, iar rezultatul primelor trei trimestre a scăzut cu mai mult de jumătate comparativ cu aceeaşi perioadă, T1-T3, a anului trecut. Măsurile de reglementare a preţului la combustibili în mai multe ţări din centrul şi estul Europei au avut un impact asupra rezultatelor, rezultatul EBITDA în acest segment scăzând cu 85 de milioane de dolari din acest motiv. Creşterea marjelor din sectorul non-fuel şi majorarea volumelor de vânzare au compensat parţial efectele negative. Numărul de staţii de servicii care integrează conceptul Fresh Corner a crescut la 1.130 în T3 2022, de la 1.103, în trimestrul al doilea al anului.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...

Foto: Freepik.com

pixel