În sfârşit, se modernizează terminalele Plecări internaţionale şi Sosiri de la Aeroportul Otopeni

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Mihai Ciobanu
Foto: Mihai Ciobanu
A fost semnat contractul pentru modernizarea terminalelor Plecări internaţionale, Finger şi Sosiri ale Aeroportului "Henri Coandă".

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a semnat contractul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea terminalelor Plecări internaţionale, Finger şi Sosiri la Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) Bucureşti.

Conform unui comunicat al CNAB, contractul a fost încheiat cu o Asociere a trei societăţi - UTI Construction and Facility Management SA - Somet SA - Re-Act Now Architecture SRL, are o valoare totală de aproape 112,422 milioane lei, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri proprii ale companiei.

Investiţia are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului şi pentru creşterea confortului oferit pasagerilor aeroportului. Unul dintre obiective vizează schimbarea şi modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare. Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.

Investiţia are ca obiectiv şi reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, mobilier, signalistica), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României.

Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu.

De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice aferente spaţiilor menţionate. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.

"Investiţia se va derula pe o perioadă de 30 de luni, iar execuţia lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaţionale, disconfortul pasagerilor fiind minim", subliniază reprezentanţii CNAB.

 

Grindeanu despre controalele ANPC din Aeroportul Otopeni: Cei care nu respectă legea trebuie să plătească

 

Ministrul Transportului, Sorin Grindeanu, a declarat, în legătură cu închiderea unor magazine din Aeroportul Otopeni de către ANPC, că toţi cei care nu respectă legea trebuie să plătească.

"Rolul ministerul este nu foarte mare în acest subiect. Nici măcar rolul aeroportului nu e foarte mare. Aeroportul a pus la dispoziţie aceste spaţii pe care firmele private le-au închiriat. Trebuie să respecte regulile aceste firme, reguli pe care le respectă toate firmele, legate de aceste reglementări ale ANPC-ului. Nu am ce să comentez, este un raport făcut de ANPC, cei care nu respectă legea, trebuie să plătească", a declarat Grindeanu.

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu 547.000 de lei şi au închis temporar mai multe puncte de lucru ale unor agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", în urma unor abateri de la legislaţia în vigoare.

"ANPC a demarat, în 30.07.2024, o amplă acţiune de control la 29 operatori economici, care îşi desfăşoară activitatea în Aeroportul Internaţional Henri Coand゠pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu. Acţiunile de control până în acest moment au fost finalizate astfel: 58 de amenzi contravenţionale în valoare de 547.000 lei; 4 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a 77 kg şi 590 de produse neconforme, în valoare de 24.680 lei; oprirea temporară de la comercializare a 5 kg şi 527 produse neconforme, în valoare de 99.738 lei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Prețurile alimentelor
Sondori montează coloana de foraj la o sondă petrolieră / Foto: Arhivă
Calcule
Taxe / Foto: DCBusiness
Mașini / FOTO: Freepik
Mathias Cormann, secretarul general al OECD
Noi speranțe
Bosch la CES 2026

CES 2026: Bosch mizează pe software, AI și vehicule autonome

Furnizorul de componente auto Bosch se aşteaptă la...

Fermieri / Foto: Freepik
Nicolas Maduro și Manuel Noriega
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Plata online. Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Cumparaturi online. Foto: Freepik.com
Magazin PPC
Impozite și taxe / Foto: Freepik

Până la ce dată se pot plăti impozitele cu reducere 10%

Impozitele locale pot fi plătite cu o reducere de 10%.

Plati online. Foto: Freepik.com

Cum îţi poţi face cont pe ghiseul.ro

Românii care vor să îşi achite taxele, impozitele,...

Avion / FOTO: Freepik

Sute de zboruri anulate, luni, de pe aeroportul Schiphol

Aeroportul Schiphol din Amsterdam a anulat 450 de...

Aur vs argint. Freepik.com
Statul online, puțin folosit doar 17,4% dintre români au interacționat digital cu autoritățile - FOTO: Freepik@andranik.h90
Aluminiu
Zăpadă / FOTO: Freepik
Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA - FOTO: Freepik

Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA

SUA renunță la tarife uriașe pentru paste italiene!...

BYD devansează Tesla și devine cel mai mare producător de mașini electrice din lume în 2025 - FOTO: Freepik@perzfotografia
Declarația unică / Foto: DCBusiness
Migrație / Sursa foto: Freepik.com

Exodul românilor din Marea Britanie atinge cote record

Tot mai mulți români aleg să părăsească UK.


pixel