Încă o lovitură pentru români. Purtătorul de cuvânt al Guvernului confirmă eliminarea plafonării la alimente

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Încă un şoc pentru românii deja afectaţi de inflaţie şi de creşterea facturilor la energie. 

Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD, a declarat vineri că există zvonuri potrivit cărora Executivul ar urma să decidă eliminarea plafonării la alimentele de bază. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului a venit cu un mesaj oficial. 

 

Ce a transmis liderul PSD

 

"România are nevoie de stimularea investițiilor, de idei care să aducă un plus în economie și speranță pentru viitor, nu de experimente și austeritate pe seama celor mulți. Tocmai de aceea, joi am lansat Planul economic al PSD – un program de relansare prin investiții, locuri de muncă și șanse pentru tineri.

Avem nevoie de politici publice care să crească economia și nu care să mute toată greutatea pe spatele celor care muncesc cinstit. Prin urmare, este nevoie să discutăm cât mai rapid acest Plan cu partenerii de guvernare, cu structurile asociative și mediul de afaceri, în contextul în care inflația a ajuns din nou la niveluri record.

Este un semnal care m-a îngrijorat la fel de mult ca zvonurile privind renunțarea la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie.

Voi cere urgent clarificări partenerilor de guvernare, pentru că este o decizie pe care nu am discutat-o în Coaliție și cu care PSD nu poate fi de acord!

Specialiștii spun că ridicarea plafonării ar crește imediat inflația cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuși!

Așadar, nu văd nimic pozitiv în ridicarea acestui mecanism de protecție, mai ales că el îi ajută pe românii cu venituri mici și medii! O spun public și o voi afirma clar și în cadrul viitoarei Coaliții: presiunea prețurilor deja se resimte puternic în buzunarele oamenilor, nu este nevoie de o lovitură suplimentară!Să gândim de două ori înainte de orice acțiune guvernamentală", a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

 

Precizările Oanei Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului

 

"Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţia de guvernare. Coaliţia  a decis, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv, că prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma să fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor cât şi al comercianţilor.

Săptămâna viitoare premierul va avea discuţii cu reprezentanții retailerilor pentru a se asigura că neprelungirea plafonării nu va provoca creşteri importante de preţuri", a transmis Nadina Ioana Dogioiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nuclearelectrica / Foto: Arhivă
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Freepik.com
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea de Conturi Europeana
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Oameni traversează strada

România, la un pas de sancțiuni dure de la Bruxelles

România riscă să intre din nou în vizorul Comisiei...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
OMV Petrom
Freepik.com

Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului

Curs valutar BNR, 12 septembrie 2025.

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
ANAF. Freepik.com
BVB
foto: pexels.com
factura. Freepik.com
Dolari. Freepik.com

Dolarul își revine uşor, dar rămâne sub presiune

Fed, în prim-plan: investitorii pariază pe reducerea...

Freepik.com
Gazprom
Calcularea pensiei se face în funcție de mai multe elemente
Camp petrolier / Foto: Freepik
Banca Națională a României
rosii frigider - Foto: Freepik
avocat - Foto: Freepik
Foto: Freepik
Blackout /FOTO: Freepik

pixel