Începe programul Litoralul pentru toţi - 2023. Reduceri de până la 70%

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Tarife sunt cu până la 70% mai mici în perioada 22 mai - 18 iunie.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, luni, o nouă ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", cu preţuri cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.

"Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program", a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Astfel, potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preţ ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus. În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

"Le recomandăm turiştilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate şi se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca la ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă", a mai spus preşedintele FPTR.

Potrivit FPTR, în program s-au înscris până vineri 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului aşteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

Programul "Litoralul pentru Toţi" se află la ediţia cu numărul 42 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate "turism, hoteluri restaurante", având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Contabili / Foto: Freepik
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

pixel