Bursa de Valori București (BVB) a încheiat sesiunea de tranzacționare de luni într-o evoluție pozitivă, iar volumul total al tranzacțiilor a atins 29,46 milioane de lei (echivalentul a 5,94 milioane de euro).
Indicele principal BET de pe Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 0,06%, ajungând la 12.297,28 puncte, în timp ce BET-Plus, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 37 de acțiuni de pe piață, a înregistrat o creștere de 0,07%.
În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o apreciere de 0,04%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,16%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în scădere cu 0,06%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o apreciere de 0,05%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,31%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Nuclearelectrica, cu 4,442 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 2,004 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania, cu 1,947 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+5,74%), Prebet (+5,71%) şi Prefab (+4,73%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcab (-6,64%), Carbochim (-5%) şi Zentiva (-4,95%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...
Moneda națională pierde teren...
RO e-Factura obligatoriu:...
Defecțiunile din termoficare...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Ratingurile suverane ale...
China a suspendat importurile de energie electrică din...
Undă verde de la Bruxelles:...
Mutările anului 2026 pe piaţa...
GAP-ul de TVA al României va...
Ultimele zile pentru depunerea...
ANAF a demarat un proiect pilot...
Veniturile Rusiei din petrol și...
Curs valutar, 15 ianuarie 2026.
Ministerul Dezvoltării vrea să...
Acordul UE–Mercosur divizează...
Gigantul ultra-fast fashion...
Avocatul specializat în...
IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...
Lukoil câștigă timp pentru...
Ce declarații trebuie depuse la...