BET-FI ajunge astfel la 51.704,46 de puncte, un nou maxim multianual, în contextul în care SIF-urile ce compun alături de Fondul Proprietatea coșul de acțiuni au raportat recent o evaluare puternic pozitivă a activelor pentru luna decembrie (mai mari cu peste 20%), iar investitorii așteaptă aplicarea legii care elimină pragul de deținere de 5%.
La rândul său, indicele BET a urcat ușor, cu 0,08%, la un nou maxim post-criză, respectiv un nivel de 10.095,26 puncte, evoluție venită în contextul în care parcursul activelor de risc din Europa a fost mixt. Totodată, la ora transmiterii știrii, indicia bursieri din Statele Unite continuau raliul către noi maxime istorice.
Din punctul de vedere al lichidității, săptămâna a debutat negativ, valoarea tranzacționată fiind de doar 25,7 milioane de lei (5,38 milioane de euro), după două zile consecutive în preajma valorii consemnate anul trecut, de circa 39 milioane de lei, scrie Mediafax.
Citește și Nesiguranță pe piață, evoluție mixtă a indicilor bursieri
Din cadrul indicelui BET, cele mai bune evoluții au fost înregistrate de: Transgaz (TGN) plus 1,37%, Conpet (COTE) plus 1%, Electrica (EL) plus 1,4% și OMV Petrom (SNP), plus 0,67%. La polul opus regăsim titlurile Transelectrica (TEL), cu o scădere de 1,72%, Digi Communications (DIGI), care au pierdut 1,17% și Nuclearelectrica (SNN), cu un minus de 0,92%.
Titlurile Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 0,19%, au ocupat prima poziție în topul celor mai tranzacționați emitenți, cu schimburi în valoare de aproape 5,17 milioane de lei. Titlurile băncii sunt urmate în clasamentul rulajelor de acțiunile SIF Oltenia (SIF5), cu 4,01 milioane de lei, și Fondul Proprietatea (FP) cu tranzacții în sumă de 2,1 milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ziua de 1 Decembrie nu este...
Banca Națională a României...
ANAF a pus în dezbatere publică...
Activele Pilonului II au urcat...
Elvețienii au respins duminică,...
Argintul urcă la un nou maximum...
Preşedintele Franţei, Emmanuel...
Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...
Elveţienii sunt chemaţi...
Cod galben de inundaţii în şase...
ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...
Pachetul doi de măsuri fiscale...
UE deblochează legea pentru...
Peste 6.500 de avioane A320...
Guvernul schimbă HG 1096...
Europa se află în fața unei...
Produsele românești domină...
Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...
Două petroliere implicate în...
Banca Transilvania și BT...
Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...