Rata anuală a inflaţiei în India a urcat la 7,44 în iulie, de la 4,87% în iunie, în timp ce inflaţia pentru produsele alimentare a atins 11,5% - cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020.
În ultimele luni, preţurile la unele din cele mai folosite legume din India, inclusiv roşiile, ceapa, usturoiul, vinete, mazăre şi ghimbir, au crescut de peste două ori. Aceste produse sunt atât de importante în cea mai populată ţară din lume încât o creştere a preţurilor poate declanşa proteste. Unele partide politice la putere în India au pierdut alegerile pentru că nu au putut controla preţurile la ceapă, care alături de roşii sunt esenţiale în alimentaţia de zi cu zi. Preţurile ridicate la alimente ar putea afecta eforturile băncii centrale de a stimula creşterea economică şi a menţine sub control inflaţia.
India spre îndreaptă spre cea mai uscată lună august din peste un secol, din cauza precipitaţiilor reduse, au declarat pentru Reuters oficiali de la Departamentul Meteo. Nivelul scăzut al precipitaţiilor ar putea afecta randamentele culturilor de vară, de la orez la boabe de soia, ceea ce va duce la creşterea preţurilor şi la un nivel ridicat al inflaţiei pentru produsele alimentare.
Citește și:
Burger King a anunțat că roșiile sunt ”în vacanță”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Numărul firmelor care şi-au...
Industria băuturilor...
„Fabricat în Europa”, noua miză...
Guvernul a aprobat o modificare...
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
India și Uniunea Europeană au...
Sprijin financiar pentru...
Alianța OPEC+ a convenit, în...
Anul 2026 va fi decisiv pentru...
Bitcoin, cea mai mare...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...
Prăbușire istorică a...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Guvernul federal al Statelor...
Sistemul electroenergetic al...
Guvernul calmează haosul din...
Legea care majorează capitalul...
Nvidia intenționează să facă o...
Cel puțin o persoană a murit și...
Companiile cu capital românesc...
Actorul american Steven Seagal...