Informație utilă de la CNPP referitoare la indemnizația socială

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Numărul acestor indemnizații a scăzut
Numărul acestor indemnizații a scăzut
Casa Națională de Pensii Publice a transmis spre publicare un nou comunicat cu ultimele date referitoare la beneficiarii de indemnizații sociale.

Astfel, potrivit textului, numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.152.014 în luna aprilie 2022, cu 3.632 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară.

Dintre aceştia, 1.023.779 erau pensionari din sistemul public, iar 128.235 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 370 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 430 lei), Maramureş (423 lei) şi Cluj (412 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 48.225 şi în judeţele Suceava (41.247 pensionari), Dolj (37.740) şi Iaşi (36.513).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 270 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (389 lei) şi Gorj (353 lei) şi în sectorul 2 din Bucureşti (346 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (8.791 persoane), urmat de Dolj (8.383) şi Botoşani (8.252). 

Citește și Recalcularea pensiei 2022. Cine și cum poate cere acest lucru

Între timp, o nouă lege emisă anul acesta impune o nouă adeverință care trebuie adăugată la dosarul de pensie și care va fi eliberată de angajatorul la care solicitantul lucrează în momentul în care acesta își depune dosarul de pensionare.

Această adeverință oferă datele de contact ale angajatorului care trebuie informat de către Casa de Pensii cu privire la emiterea deciziei de pensionare a angajatului, document care trebuie trimis respectivei companii în termen de maxim 5 zile de la emiterea deciziei de pensionare. Măsura legislativă ar trebuie să elimine situațiile în care un pensionar încalcă prevederile Codului muncii prin continuarea activității profesionale după pensionare prin încetarea de drept a contractului individual de muncă odată cu împlinirea condițiilor de pensionare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel