Îngheţarea preţurilor la carburanţi. Vîlceanu: Așa ceva este imposibil

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O asemenea scumpire este ceva anormal
O asemenea scumpire este ceva anormal
La unele stații de alimentare, prețul benzinei crește de al o zi la alta, ajungându-se chiar și la 8,14 lei/litru.

Subiectul îngheţării preţului la carburanţi nu a fost discutat în coaliţia de guvernare, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.

"Nu am discutat (în coaliţia de guvernare - n. r.) de o îngheţare a preţului la carburanţi. De altfel, au existat discuţii în permanenţă în coaliţie despre măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a ajuta populaţia să treacă de această perioadă complicată. De mai multe ori, Florin Cîţu a anunţat măsurile pe care noi le susţinem - mă refer la reducerea TVA, reducerea contribuţiilor, astfel încât să laşi populaţiei mai mulţi bani, pentru că altfel e complicat să vii cu o măsură pentru fiecare produs în parte care se scumpeşte. Toate produsele se scumpesc în perioada asta şi nu ştiu cum am putea face pentru ca pentru fiecare produs de care au nevoie românii să venim şi să impunem noi preţul. Aşa ceva e imposibil", a afirmat Dan Vîlceanu. 

Citește și Benzina şi motorina, preţuri RECORD. Coşmar pentru şoferi

Declanşarea războiului din Ucraina a generat o nouă undă de şoc pe pieţe. Astfel, după ce că preţurile la benzină şi motorină erau la un nivel foarte ridicat, creşterea s-a amplificat pe fondul confruntării militare care a pus pe jar întreaga planetă. Benzina şi motorina au ajuns, în România, la un nivel fără precedent. 

Iar efectele se văd şi la benzinării. Sunt benzinării în care litrul de benzină standard se vinde cu 7,69 lei/litru, în timp ce benzina superioară a depăşit 8 lei, ajungând să se vândă, în Bucureşti, cu nu mai puţin de 8,14 lei/litru, potrivit peco-online.ro.

În ceea ce priveşte motorina, în Bucureşti preţul pentru cea standard a ajuns până la 7,66 lei/litru, în timp ce motorina superioară se vinde chiar şi cu 8,14 lei. 

Comparativ cu luna trecuta, pretul mediu al unui litru de benzina s-a majorat cu 7.1%, ceea ce inseamna ca un plin (50 de litri) costa astazi cu 24.0 lei mai mult decat in urma cu 30 de zile. In cazul motorinei, pretul mediu al unui litru a crescut cu 9.4%, ceea ce inseamna ca un plin (50 de litri) costa astazi cu 31.5 lei mai mult decat in urma cu 30 de zile, informează peco-online.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Bani / Foto: DCBusiness

Acord în coaliție. Salariul minim crește de la 1 iulie 2026

Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Donald Trump și Vladimir Putin
Ministerul Finanțelor
Ghișeu
Document. Foto: Freepik.com
Barajul Paltinu
Arcelor Mittal Tubular Products Iași
Inflație / Foto: Freepik

România continuă să fie ţara cu cea mai mare inflaţie din UE

România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...

România se află pe locul doi la exportul de grâu moale
Bani
Discutii la Guvern
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
factura. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Oameni pe stradă
Palatul Știrbei
Netflix / Foto: Freepik
Podul Giurgiu - Ruse
Ispectori ai ANAF și Vamei
Foto: Facebook MADR
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels

pixel