Înşelătorie cu locuri de parcare, în Bucureşti. Poliţia a intrat pe fir

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Audieri în Bucureşti pentru înşelăciune în cazul neconstruirii locurilor de parcare la un imobil. 

Poliţiştii Capitalei audiază două persoane la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi fals intelectual, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de construire a tuturor locurilor de parcare aferente unui imobil.

"Din probele administrate în cauză a rezultat bănuiala rezonabilă că în luna august a anului 2021, o societate comercială, cu ocazia încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, a indus în eroare organele abilitate să efectueze recepţia lucrărilor la un imobil, respectiv a prezentat faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile privind construirea tuturor locurilor de parcare, în conformitate cu autorizaţia de construire emisă de autoritatea locală şi avizarea comisiei tehnice de circulaţie", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

La momentul recepţiei, societatea ar fi prezentat reprezentanţilor autorităţii locale un număr total de 34 locuri de parcare, conform autorizaţiei de construire, însă ulterior obţinerii recepţiei ar fi fost desfiinţate 18 locuri de parcare, dintre care 10 locuri de parcare în sisteme mecanice.

"Societatea ar fi urmărit inducerea în eroare cu privire la situaţia reală a locurilor de parcare şi fraudarea bugetului local prin simularea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de hotărârile locale, prin existenţa numărului a locurilor de parcare şi neplata taxei de 10.000 euro pentru fiecare loc de parcare realizat, fiind produs un prejudiciu total de 180.000 euro autorităţii locale", arată sursa citată. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, informează DGPMB.

 

Citeşte şi: Goodyear testează noile cauciucuri fără aer

 

Compania a anunțat recent că prototipurile de anvelope au parcurs peste 120. 700 de km de testare la viteze de până la 160 km/h, la temperaturi care variază de la căldură toridă la zăpadă. O parte din aceste teste au fost efectuate cu un Tesla Model 3 pe terenul de testare Goodyear din Luxemburg, a precizat compania într-o declarație.

Denumite și anvelope nepneumatice (NPT), anvelopele fără aer au cerințe de întreținere mai mici decât cele convenționale și sunt mai capabile să suporte sarcini grele, spun experții Goodyear.

De asemenea, compania consideră că anvelopele fără aer se vor potrivi mai bine pentru vehiculele care nu se limitează la autoturisme, în special pentru microbuze autonome care ar putea fi folosite de viitoarele servicii de mobilitate pentru a deplasa persoane și bunuri în centrele urbane. O parte a procesului de dezvoltare va implica testarea anvelopelor fără aer pe "vehicule autonome și roboți de livrare”, a declarat Goodyear.

Goodyear a declarat că vizează aprobarea de către Departamentul de Transport al Statelor Unite ale Americii a anvelopelor sale fără aer, dar a precizat că acest lucru este "încă la câțiva ani distanță". Și având în vedere interesul companiei de a se adresa serviciilor de mobilitate, primele aplicații ar putea să nu fie mașinile personale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...


pixel