Instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale primesc mai mulți bani

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Sedința CSAT
Sedința CSAT
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat, marţi, propunerile de rectificare bugetară pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. 

"În finalul şedinţei, s-au avizat propunerile de rectificare bugetară pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în anul 2019", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, transmis după şedinţa CSAT. 

Reuniunea a fost convocată săptămâna trecută de preşedintele Klaus Iohannis. 

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţase joia trecută, în contextul discuţiilor despre rectificarea bugetară, că săptămâna aceasta va avea loc o şedinţă a CSAT. El susţinea că nu mai este timp pentru ca rectificarea bugetară să fie aprobată la 31 iulie, aşa cum era planificat, astfel că Executivul ar putea adopta acest proiect o săptămână mai târziu. 

Cazul Caracal. La ce concluzie a ajuns președintele Klaus Iohannis

"Mai sunt câteva lucruri de încheiat. Aprobarea ei în Guvern ţine de pasul de trecut cu CSAT. Va fi săptămâna viitoare CSAT, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc la 31 iulie, pentru că sunt mai mulţi paşi de parcurs: CSAT, Consiliul Fiscal, CES şi atunci probabil că 31 iulie nu mai rămâne o dată fezabilă pentru rectificare. Poate următoarea săptămână", a declarat ministrul Finanţelor, săptămâna trecută. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism

pixel