Instituțiile din Ungaria, obligate să se păzească cu drone

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Budapesta / Foto: Unsplash
Budapesta / Foto: Unsplash
În Ungaria a intrat în vigoare o nouă prevedere legislativă care marchează o premieră la nivel european, cel puțin.

Ministrul Apărării din Ungaria are de acum dreptul de a ordona ministerelor, organismelor centrale de stat și oricărei companii din Ungaria să instaleze și să opereze un sistem de supraveghere cu drone, potrivit unei noi legi publicate marți seară în Monitorul Oficial al Ungariei.

Potrivit decretului guvernamental, acest lucru este necesar pentru a evita și gestiona războiul din Ucraina și consecințele acestuia în Ungaria, scrie hvg.hu

Așadar, la ordinul ministerului Apărării din țara vecină, ministerelw, organismelor centrale de stat și companiile din Ungaria vor fi obligate să instaleze și să opereze un sistem de apărare cu drone, potrivit noii prevederi devenită oficială de marți.

Instituțiile prevăzute în decret trebuie să elaboreze un plan de protecție și să plătească costurile aferente iar în cazul în care se vor constata nereguli, instituțiile respective vor fi amendate.

Potrivit Magyar Közlöny, întreaga procedură va fi criptată timp de 30 de ani de la primele date.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel