Interesul românilor pentru mașinile la mâna a doua a scăzut dramatic

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Interesul românilor pentru mașinile la mâna a doua a scăzut dramatic
Interesul românilor pentru mașinile la mâna a doua a scăzut dramatic
Românii sunt tot mai puțin interesați de mașinile la mâna a doua. Și asta din cauza prețurilor care au crescut în ultima vreme, dar și a reparațiilor regulate, care ajung de multe ori să coste mai mult decât mașina, potrivit ȘtirileProTV.

Românii se îndreaptă mai nou spre mașinile electrice, iar asta se vede în numărul de înmatriculări

Avem cu 20% mai puține mașini la mâna a doua înamtriculate în primele 8 luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un raport al Asociației Constructorilor de Automobile din Romania.

Adică puțin peste 213 mii de autoturisme second hand. Iar principalul motiv vine din lipsa componentelor. Mașinile noi se fabrică mult mai greu, așa că șoferii așteaptă mai mult până să își vândă mașina veche sau pentru a o vinde mult mai scump.

Reparațiile dese și scumpe îi sperie pe mulți, mai ales dacă sunt făcute prost. De multe ori costul reparațiilor îl depășește pe cel al autoturismului.

Așa că mulți trag spre mașinile electrice sau hibride, care ocupă acum 20 la sută din piață. Numai în prima jumătate a anului, vânzările pentru autoturismele electrice au crescut cu peste 400 de procente și cu 120% în cazul celor hybrid plug-in. Asta și datorită programelor Rabla Plus.

Prin programul Rabla Plus, românii primesc de la Guvern 51.000 de lei pentru cumpararea unei masini electrice și 26.000 de lei în cazul achiziției unui autoturism hybrid. Condiția este să ducă la casat o mașina veche. Și aici, însă, livrările durează câteva luni.

3.000 de lei pentru mașini vechi de 15 ani. De când se pot cere banii și de unde

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat de când se pot cere bani pentru mașinile mai vechi de 15 ani.

Astfel, conform AFM primăriile își vor putea face, începând din 23 septembrie, conturi de utilizator pentru înscrierea în cadrul programului, iar o săptămână mai târziu vor putea depune cererile de finanțare. 

În funcție de implicarea primăriilor cei interesați vor putea cere bani pentru casarea mașinilor vechi începând cu 30 septembrie 20220  prin intermediul programului, persoanele fizice care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor putea primi, de la primăria de care aparțin, un stimulent în valoare de 3.000 de lei. Cei care vor încasa aceste sume nu vor fi obligați să-i folosească pentru a cumpăra o mașină nouă.

Acest program este unul separat față de cele două deja cunoscute Rabla Clasic, prin care pot cere bani de la stat pentru înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante, și Rabla Plus, destinat cumpărării de mașini electrice sau hibride.

Potrivit ghidului de finanțare a programului, care se regăsește în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.261/2022, publicat în Monitorul Oficial în urmă cu câteva zile, cei care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 de lei pentru a-i folosi așa cum consideră. La casat vor putea fi duse mașini mici, microbuze și chiar autoutilitare sau autospeciale ușoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
BNR
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...

Volodimir Zelenski, la Consiliul European

pixel