Avertisment CFA România: Consumul scade, economia poate intra în recesiune tehnică
Reducerea consumului în luna...
Henan, a treia cea mai populată provincie din China, cu aproape 100 de milioane de locuitori, a fost afectată în ultimele zile de cantităţi record de precipitaţii, care au transformat străzile în torenţi de noroi. Zhengzhou, capitala provinciei, a fost deosebit de afectată, până la punctul în care, marţi, un tren de metrou a fost înghiţit de ape, eveniment care a provocat moartea a 12 persoane.
În metropola cu 10 milioane de locuitori, pompierii şi salvatorii au intervenit vineri cu pompe uriaşe pentru a elimina cantităţile mari de apă acumulate pe străzi.
Agenţi de poliţie au fost poziţionaţi lângă intrările într-un tunel unde numeroase maşini au fost surprinse marţi de apele în creştere. Forţele de ordine interzic persoanelor aflate la faţa locului şi jurnaliştilor să facă fotografii şi să filmeze, notează AFP. Corpurile persoanelor decedate este posibil să se afle în continuare în interiorul vehiculelor scufundate.
Ploile abundente care au căzut în cursul nopţii au provocat inundaţii şi la nord de această provincie. La 90 de kilometri de Zhengzhou, oraşul Xinxiang şi zonele sale adiacente sunt rupte de lume după ce râul Wei a ieşit din matcă, potrivit televiziunii publice CCTV.
Citește și Originea SARS-C0V-2. Șeful CIA pune punctul pe ”i”. Așa stau lucrurile
În imaginile surprinse pot fi văzuţi salvatori care folosesc un ponton mobil pentru evacuarea locuitorilor. Numeroase terenuri agricole au fost inundate şi în unele zone doar vârfurile copacilor mai pot fi văzute în mijlocul apelor. Schimbările climatice sunt considerate cauza celor mai grave intemperii care au afectat regiunea de la debutul înregistrărilor datelor meteorologice, în urmă cu 60 de ani.
China monitorizează, de asemenea, înaintarea taifunului In-fa, în estul ţării, însoţit de ploi torenţiale şi viteze ale vântului de peste 130 km/h, conform datelor meteorologice. In-fa este prognozat să atingă sâmbătă regiunea Shanghai, cu zeci de milioane de locuitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Reducerea consumului în luna...
Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...
Coaliția de guvernare s-a...
Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...
SUA pregătesc noi sancțiuni...
Guvernul urmează să adopte azi,...
Uniunea Europeană nu a emis și...
România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...
Aurul se scumpește din nou,...
Întrevedere a premierului Ilie...
Peste 400 de șomeri au urmat...
Facturi mai mari la energie...
INS a publicat datele privind...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Piața muncii din România intră...
Casa de modă Gucci revine...
Veşti bune pentru şoferi.
Controale mai dure, camere...
În perioada 18–20 decembrie,...
Prețurile petrolului au scăzut...