Învăţământul profesional obligatoriu pentru elevii care obţin mai puţin de 5 la Evaluarea Naţională

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Învăţământul profesional obligatoriu
Învăţământul profesional obligatoriu
Elevii care obţin sub media 5 la Evaluarea Naţioală nu vor mai putea intra în repartizarea la licee, potrivit Ordinului publicat, joi, în Monitorul Oficial, şi semnat de ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz. Elevii vor putea urma profesionala.    

„La procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei 2 din prezentul ordin, este minimum 5”, se arată în paragraful din Monitorul Oficial, citat de mediafax.

Mai exact, elevii care obţin medii sub 5 la Evaluarea Naţională nu vor putea fi repartizaţi la liceu, opţiunea fiind învăţământul profesional.

 

Schimbările anunțate de Ministerul Educației în noul an școlar

 Învăţământul obligatoriu în România este de 11 clase, însă din 2020 se va mări treptat la 16 clase.

- până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădinţă şi clasele a XI-a şi a XII-a – 14 ani în total
- până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
- până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învăţământ obligatoriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com

pixel