Investitii la Timisoara. Zero accidente, zero emisii şi zero stres

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Se construiește o nouă clădire
Se construiește o nouă clădire
Continental a început lucrările pentru extinderea centrului de cercetare şi dezvoltare din Timişoara, investiţia plănuită în noua clădire fiind de peste 33 de milioane de euro, conform unui comunicat al companiei.

Clădirea a fost proiectată pentru o capacitate de până la 1.700 de locuri, precum şi o zonă de testare şi validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei. Suprafaţa totală construită va fi de peste 26.000 de metri pătraţi, iar lucrările vor fi finalizate până în luna aprilie 2021.

"Tehnologii eficiente din punct de vedere al mediului şi acceptate social sunt ingredientele cheie pentru un ecosistem al mobilităţii sănătoase. Zero accidente, zero emisii şi zero stres, datorită conectivităţii inteligente: acest lucru ajută la realizarea tehnologiilor noastre inovatoare. La toate acestea lucrează inginerii şi specialiştii IT&C din centrul de inginerie din Timişoara", a declarat Chistian von Albrichsfeld, head of country Continental România.

Direcţiile în care compania desfăşoară o activitate intensă vizează dezvoltarea de soluţii inovatoare de software şi hardware pentru interiorul maşinii, siguranţă, motor şi transmisie, precum şi sisteme de navigaţie şi instrumente pentru maşini viitoare şi vehicule comerciale.

Citește și Companie prezentă în România, importantă tranzacție în Taiwan

"Competenţe noi sunt necesare în mod constant în această industrie, cum ar fi Inteligenţa Artificială, cloud, securitate cibernetică, industria 4.0, oraşe inteligente etc, iar compania îşi asumă un rol de lider tehnologic. Noile competenţe înseamnă dezvoltarea de noi produse, modelarea noilor modele de afaceri şi proiectarea de noi concepte moderne de colaborare şi operare, respectiv realizarea unui ambient cât mai potrivit şi adaptat unui stil de muncă futurist. Mă refer aici la crearea de spaţii deschise care permit interacţiunea dintre colegi, flexibilitate în ceea ce priveşte modul de a-şi desfăşura activitatea, oportunităţi de alternare facilă de la un format de lucru menit să asigure nevoia de concentrare individuală la unul colaborativ, interactiv şi creativ, care duce la idei noi ce pun viitorul în mişcare. Chiar dacă trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă, la Continental continuăm să investim în viitor. Continuăm să oferim performanţă, indiferent dacă vorbim despre produsele sau serviciile oferite, astfel că identificăm constant oportunităţi de a ne menţine agili, de data aceasta prin investiţia într-o clădire nouă", a subliniat Chistian von Albrichsfeld.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.

pixel