Investiţiile străine în companiile româneşti, peste 50 de miliarde de euro în 2022. Olanda, Germania şi Austria, în top

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Peste 50 de miliarde de euro, investiţii străine în sectoare ale economiei romîneşti, în 2022.

Totalul investiţiilor străine în companiile româneşti se ridică în 2022 la peste 50 de miliarde de euro, în top 3 surse de provenienţă a acestora situându-se Olanda (9,3 miliarde de euro), Germania (5,4 miliarde de euro) şi Austria (5,3 miliarde de euro), conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului analizate de Casa de Avocatură ONV Law.

Cele mai mari investiţii străine au fost absorbite de companiile locale active în domeniul comerţului cu ridicata şi amănuntul şi domeniul reparaţiilor auto şi moto (25,05%), de cele din segmentul activităţilor profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (20,81%) şi de cele din segmentul de transport, depozitare şi comunicaţii (19,6%).

"Anul trecut, România a fost o ţintă atractivă de investiţii în contextul relocării mai multor business-uri sau reorientării geografice a unor companii multinaţionale, pe fondul conflictului din Ucraina. Separat de acest aspect, mai multe planuri de investiţii străine sau achiziţii şi fuziuni s-au concretizat anul trecut, ca urmare a unor procese demarate încă din anii precedenţi. Între domeniile foarte active în piaţă pe acest segment am remarcat în special sectoarele de infrastructură, transport şi mobilitate, cel farmaceutic, de producţie industrială, construcţiile, dar şi segmentul serviciilor financiare, al comunicaţiilor, automotive sau de energie", a precizat Radu Nemeş, Managing Partner, ONV Law.

Majoritatea investiţiilor cu capital străin au avut loc în polurile regionale puternic dezvoltate economic: zona Capitalei, judeţul Ilfov sau judeţele din vestul ţării, datorită apropierii de spaţiul Schengen, conform datelor analizate. ONV Law a asistat în 2022 peste 20 de tranzacţii de fuziuni şi achiziţii pe piaţa locală, reprezentând în general cumpărătorii internaţionali. Aceştia, mari grupuri multinaţionale cu prezenţă geografică extinsă, au preluat companii locale cu volum de business anual cumulat de peste 40 de milioane de euro, se mai spune în analiză.

ONV Law este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piaţa locală. Fondată în anul 2000, aceasta asigură Preşedinţia pentru Europa a reţelei juridice globale Legal Netlink Alliance (LNA), ce reuneşte 95 de societăţi independente şi peste 1.500 de avocaţi din toată lumea. De asemenea, casa de avocatură este membră a reţelei juridice globale Interlaw, ce reuneşte peste 1.800 de avocaţi din peste 150 de oraşe din lume. ONV Law acordă consultanţă juridică clienţilor privaţi şi instituţionali în domenii precum achiziţii publice şi concesiuni, market entry, dreptul aviaţiei şi infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenţei, dreptul mediului, precum şi dreptul digital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel