Ionuț Mocanu (Tehnopol): ”Vrem să întoarcem ceva și spre comunitate”

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
onuţ Mocanu, Director General Executiv Asociaţia Tehnopol Galaţi.
onuţ Mocanu, Director General Executiv Asociaţia Tehnopol Galaţi.
EXCLUSIV
Ionuț Mocanu, Director General Executiv al asociaţiei Tehnopol Galaţi, invitat la emisiunile DCNews împreună cu Lider FM, La sud prin Sud Est, a vorbit despre valoarea adăugată pe care compania a adus-o în zona Galațiului.

Șeful Tehnopol a explicat că începutul pentru Tehnopol în proiectele europene a fost destul de dificil din cauza lipsei de experiență în acest domeniu, însă până la urmă a fost găsită nișa de care era nevoie.

Tehnopol a reușit să acceseze patru proiecte importante din Programul Operațional Bazinul Mării Negre.

Ionuț Mocanu a explicat că au fost atrase fonduri în valoare de 3,2 milioane de euro, pentru cele patru proiecte.

Fiecare proiect a fot pe o linie de finanțare diferită: unul a fost pe agricultură, altul pe mediu, al treilea pe produse cu indicație geografică ș.a.m.d. 

Ionuț Mocanu a mai explicat că Tehnopol a făcut parte din colectivul de elaborare a strategiilor de transport în comun din Galați. Astfel Asociația a aplicat alături de Primăria Municipiului Galați.

Tehnopol a aplicat împreună cu Primăria municipiului Galați, pentru o axă de finanțare a patru proiecte de eficientizare energetică, respectiv consolidare și anvelopare a unor aziluri de bătrâni. 

Aceste proiecte sunt importante ”deoarece atinge și zona socială” spune Ionuț Mocanu. Șeful Tehnopol a mai explicat că asociația vrea să se implice foarte mult deoarece este produsul unor instituții publice iar finanțarea vine din acea direcție ”și vrem să întoarcem ceva spre comunitate”, a mai precizat Ionuț Mocanu.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf

pixel