Istoria Azovstal. De la distrugerile naziștilor la cele ale rușilor

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Azovstal a fost de mai multe ori câmp de luptă
Azovstal a fost de mai multe ori câmp de luptă
Azovstal sau Combinatul Metalurgic Azovstal este una dintre cele mai mari oțelării din Ucraina.

Acum, uzina a fost aproape compket distrusă de bombardamentele rușilor în timpul celui mai sângeros asediu de la începutul invaziei care se descfășoară în Ucraina.

Începutul Azovstal

Uzina a fost rificată în 1930, în Republica Sovietică Ucraina, prin decizia Prezidiului Sovietului Suprem al Economiei Naționale iar producția a în 1933.

În ianuarie 1935, producția de oțel a început la Azovstal odată cu punerea în funcțiune a primului furnal cu foc deschis basculant de 250 de tone din Uniunea Sovietică.

Oficialii URSS au afirmat că era una dintre cele mai moderne uzine din țară, cu structuri construite atât pentru muncitori, cât și pentru familiile acestora în afara fabricii. Înainte de invazia nazistă, se pare că aici existau peste 12.000 de locuințe pentru muncitori, școli, cinematografe, un spital, o maternitate și două parcuri.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, operațiunile au fost forțate să se oprească în 1941, când Germania nazistă a ocupat Mariupol. Ca parte a Programului german Ivan (1942-1943), fabrica a fost folosită pentru a produce muniției începând cu anul 1942.

În septembrie 1943, la recucerirea orașului de către forțele sovietice, fabrica a fost reconstruită de sovietici.

În 1991, după ce Ucraina și-a declarat independența, uzina a devenit proprietatea statului ucrainean. În 1996, statul a început privatizarea acesteia. LA ora actuală este deținută în principal de Metinvest, o companie de metale deținută exclusiv de conglomeratul de afaceri ucrainean Systems Capital Management.

În 2005, uzina a produs 5,906 milioane de tone de oțel. În anul  2006, a încheiat un parteneriat cu Universitatea Tehnică de Stat Priazovski pentru a ajuta la eficientizarea activității studenților care lucrează în cadrul uzinei.

Răzbunare pentru Eurovision? Rusia a aruncat bombe cu fosfor la Mariupol

În 2011, Azovstal era al treilea producător de oțel din țară, reprezentând 15% din întreaga producție de oțel, și era cunoscută ca un mare exportator de tablă și bile de oțel.

În 2014, buncărele de sub uzină au fost folosite atunci când separatiștii din Donbass susținuți de Rusia au încercat să cucerească Mariupolul.

Proteste și reforme de mediu

Într-un studiu din 1999 s-a constatat că situl era al doilea cel mai mare poluator al aerului din regiune. Pentru a încerca să diminueze poluarea, a fost implementat mai întâi un mic program pilot pentru a atenua poluarea cu grafit și de fumul de topitorie. Ulterior, programul a fost introdus la scară mai mare după ce au fost demonstrate rezultate benefice. De asemenea s-au efectuat anual audituri de prevenire a poluării.

Ca urmare a reglementărilor de mediu laxe și a echipamentelor "total învechite" folosite de Azovstal și de alte fabrici deținute de Metinvest în oraș, Mariupol a fost ceea ce National Geographic a descris ca fiind "unul dintre cele mai poluate orașe" din Ucraina. În 2018 și 2019, locuitorii din Mariupol au protestat în stradă pentru reformă.

Invazia rușilor

În martie 2022, în timpul Asediului Mariupolului, uzina a fost grav avariată, deputatul ucrainean Serhi Taruta declarând că forțele rusești "practic audistrus uzina". Până la 16 aprilie, aceasta a devenit ultimul refugiu al rezistenței în timpul asediului. 

Forțele rusești au dat termen apărătorilor până la ora 6:00 dimineața a zilei de 17 aprilie pentru a se preda, susținând că, dacă vor preda armele, le vor fi cruțate viețile.

Forțele ucrainene au refuzat să se predea, iar porțiuni din uzină au rămas sub controlul lor.

La 4 mai, rușii susțineau că au intrat în oțelărie după ce au lansat o ofensivă totală. Însă, acest lucru a fost infirmat de surse ucrainene, care au susținut că au respins unele atacuri.

Pe 7 mai, viceprim-ministrul Irina Vereshchuk a declarat că: "Ordinul președintelui a fost executat: toate femeile, copiii și bătrânii au fost evacuați din Azovstal. [20] Această parte a operațiunii umanitare de la Mariupol a fost finalizată."

Conform New York Times, Batalionul Azov a primit ordin să se predea de la Statul Major ucrainean la 16 mai, afirmând: "Comandamentul militar suprem a ordonat comandanților unităților staționate la Azovstal să salveze viețile personalului... Apărătorii de la Mariupol sunt eroii timpului nostru". În prezent se depun eforturi pentru evacuarea batalionului din buncăre.

La 17 mai 2022, cincizeci și trei de persoane grav rănite au fost evacuate din Azovstal către o unitate medicală din Novoazovsk, iar 211 persoane au fost duse la Olenivka prin coridorul umanitar, marcând sfârșitul misiunii de luptă din Mariupol și apărarea uzinei Azovstal după 82 de zile de lupte grele.

Oțelăria dispune de o întreagă rețea de tuneluri șu buncăre anti atomice care rezistă atacurilor nucleare.

Combinatul siderurgic Azovstal a funcționat ca filială a holdingului olandez Metinvest B.V., iar în prezent funcționează ca filială a Metinvest Holding LLC, filială a Metinvest B.V.. unde oligarhul ucrainean Rinat Akhmetov este coproprietar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel