Jandarmeria Capitalei, ANUNȚ despre PROTESTELE din Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
La baza sportivă a Jandarmeriei Române a avut loc evenimentul “Genasys Demo Day”
La baza sportivă a Jandarmeriei Române a avut loc evenimentul “Genasys Demo Day”
Organizatorii manifestaţiilor din Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii vor fi sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsuri astfel încât să nu fie depăşit numărul maxim de 100 de participanţi, informează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

"Organizatorii activităţii vor fi sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi şi pentru că nu au asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile HG 293 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare", se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

AMENINȚARE PERICULOASĂ pentru OMENIRE! Experții au spus ADEVĂRUL

Conform sursei citate, participanţii la aceste adunări publice care nu s-au conformat recomandărilor forţelor de ordine şi nu au respectat măsurile sanitare de protecţie individuală prevăzute de legislaţie vor fi identificaţi şi sancţionaţi în raport de prevederile legale încălcate.

Sute de persoane au participat sâmbătă la proteste organizate în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Universităţii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de măsurile de restricţie introduse de către autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a informat vineri că mai multe adunări publice sunt anunţate pentru sâmbătă în Capitală, recomandându-le participanţilor să păstreze distanţa fizică faţă de celelalte persoane şi să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: pexels.com
Freepik.com
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.


pixel