Joe Biden, AVERTISMENT pentru Putin: Rusia va PLĂTI PENTRU TOT

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Germania, Franţa, Mariea Britanie şi SUA vor să relansez relaţiile transatlantice
Germania, Franţa, Mariea Britanie şi SUA vor să relansez relaţiile transatlantice
Statele Unite vor obliga Rusia să plătească pentru toate acțiunile sale, a avertizat președintele american, Joe Biden, într-un discurs la Departamentul de Stat.

„I-am spus clar președintelui Vladimir Putin că vremurile când Statele Unite ar putea ceda în fața acțiunilor agresive ale Rusiei - ingerință în alegerile noastre, atacuri cibernetice, otrăvirea cetățenilor ei - au trecut. Nu vom ezita să protejăm interesele vitale ale poporului nostru și să obligăm Rusia să plătească ”, a spus el.

Anterior, Biden a declarat că Statele Unite se confruntă cu „determinarea Rusiei de a face rău democrației americane”. La rândul său, consilierul președintelui pentru securitate națională, Jake Sullivan, a enumerat pretențiile Washingtonului față de Moscova.

Potrivit acestuia, noua administrație intenționează să se asigure că Rusia va fi trasă la răspundere pentru „amestecul în democrația americană și otrăvirea de cetățeni cu arme chimice în Europa”.

Citește și Bill Gates toarnă gaz peste foc! Va fi de 10 ori mai DRAMATIC

Sullivan a menționat că Moscova este, de asemenea, responsabilă pentru o serie de atacuri cibernetice și „multe alte lucruri”. Asistentul prezidențial a subliniat că Statele Unite vor începe să ia măsuri împotriva Moscovei atunci când consideră că este necesar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel