Joe Biden s-a apucat de treabă. Care sunt viitorii lui colaboratori

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Oameni potriviți în funcțiile potrivite
Oameni potriviți în funcțiile potrivite
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, şi-a prezentat marţi echipa diplomatică şi de securitate naţională, precum şi viziunea unei politici externe bazate pe asumarea de către Statele Unite a unui rol de lider şi de întărire a alianţelor în regiunea Asia-Pacific, transmite Reuters.

'Este o echipă care reflectă faptul că America a revenit, pregătită să ghideze lumea şi nu să se retragă din ea', a spus Biden, semnalând virajul pe care intenţionează să-l facă în politica externă a Statelor Unite.

Joe Biden a anunţat nominalizarea lui Anthony Blinken pentru funcţia de şef al diplomaţiei, subliniind că acesta 'va reconstrui moralul şi încrederea în Departamentul de Stat'.

Alejandro Mayorkas va fi numit şef al Departamentului Securităţii Interne, primul politician hispanic care va primi această funcţie, una care supervizează agenţii-cheie de aplicare a legii şi de imigraţie.

Avril Haines va deţine funcţia de director al Informaţiilor naţionale, prima femeie într-un astfel de rol. Tot o femeie, Linda Thomas-Greenfield, va fi numită ambasadoare la ONU, iar Jake Sullivan va deveni consilier pentru securitate naţională.

Citește și Este oficial! Pensionarii militari trebuie să ȘTIE acest lucru

În premieră, un preşedinte american va avea un reprezentant special pentru probleme climatice, în persoana lui John Kerry, fost secretar de stat, care va ocupa un loc în Consiliul Naţional de Securitate.

Joe Biden şi-a exprimat speranţa că Senatul îi va audia în curând pe cei nominalizaţi. Toate aceste poziţii din viitoarea administraţie americană trebuie confirmate de camera legislativă superioară a Congresului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel