Mari instituții financiare, date în judecată pentru manipularea pieței valutare

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Autoritatea Palestiniană a cerut statelor arabe să garanteze împrumuturi de 100 de milioane de dolari lunar
Autoritatea Palestiniană a cerut statelor arabe să garanteze împrumuturi de 100 de milioane de dolari lunar
Mari instituții financiare - JP Morgan, Barclays, UBS, RBS şi Citigroup – au fost acționate în justiție de către investitori, în Marea Britanie, pentru că ar fi manipulat piaţa valutară globală, în cadrul unei acţiuni legale din Marea Britanie, potrivit CNBC.

Investitorii cer daune de 1,24 miliarde dolari, potrivit firmei americane de avocatură Scott & Scott.

Unele dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume au plătit deja sancţiuni de până la 11 miliarde dolari pentru a realiza înţelegeri atât în SUA şi Marea Britanie cât şi în Europa – pe fondul unor acuzații de aceeași natură, potrivit cărora ar fi manipulat pieţele monetare.

Premieră absolută în Rusia. Rezervele de aur au atins o valoare uriașă

Cei care au iniţiat procesul speră să aibă acelaşi succes pe care îl au astfel de procese în SUA, unde bănci Goldman Sachs, HSBC şi Barclays au plătit investitorilor înţelegeri de 2,3 miliarde dolari.

În luna mai Uniunea Europeană a amendat cinci bănci cu un total de 1,07 miliarde euro pentru că ar fi manipulat pieţele prin intermediul unor carteluri de traderi cunoscute drept „Essex Express” şi „Three Way Banana Split”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com

pixel