Jumătate dintre democrațiile lumii sunt în declin, afirmă un studiu

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Oamenii ies în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea
Oamenii ies în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea
Jumătate dintre democrațiile din lume sunt în declin, în condițiile în care libertățile civile și statul de drept se reduc în multe dintre ele, este concluzia la care au ajuns specialiștii Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (IDEA).

În raportul său anual, IDEA afirmă că instituțiile democratice au fost subminate de probleme care variază de la restricții asupra libertății de exprimare până la contestarea legitimității alegerilor.

Institutul a citat ca provocări importante războiul din Ucraina, inflația, riscurile unei recesiuni globale, schimbările climatice sau pandemia de coronavirus.

"Lumea se confruntă cu o multitudine de crize, de la costul vieții până la conflicte nucleare și criza climatică, în creștere accelerată", a scris IDEA în raportul său "State of Democracy 2022". "Și, în același timp, asistăm la un declin al democrațiilor din întreaga lume. Este un amestec toxic."

În studiul său, IDEA a ținut cont de mai mult de 100 de factori, cum ar fi libertatea de exprimare sau integritatea și securitatea personală.

Potrivit organizației, democrațiile sunt amenințate de provocările la adresa legitimității alegerilor, de restricțiile asupra drepturilor și libertăților, în special în mediul online, de corupție și de ascensiunea unor formațiuni cu înclinații extremiste. 

IDEA a observat, de asemenea, o reprimare tot mai mare a tuturor formelor de disidență de către regimurile autoritare. De asemenea, institutul a remarcat că peste două treimi din populația lumii trăiește în democrații "în regres" sau în țări guvernate de regimuri autoritare.

Citește și Criza energetică din România. Profesorul Mircea Coșea: ”Discriminăm pensionarii care stau la oraș”

Este o afirmație grea pe care o fac, dar prezentarea pe care domnul Secretar de stat de la Ministerul Energiei a făcut-o nu o pot pune în categoria de eseu literar, pentru că este, de fapt, un autodenunț. Domnia sa a recunoscut că această criză energetică a început în România datorită faptului că s-au închis capacități de producție, că așa a vrut ministerul, că așa a decis ministerul, la indicațiile, probabil ale Comisiei Europene, dar încălcând orice logică a fenomenelor economice. Și anume, când închizi ceva, înlocuiești cu altceva. Nu sunt primul care spun asta, s-au mai spus lucrurile acestea aici. Acest minister a făcut acest rău extraordinar. A făcut acest rău de a reduce capacitatea de producție a României fără a pune nimic în loc. De ce a făcut asta, ar trebui să răspundă. Ar trebui și guvernele care au fost la acea dată să spună de ce au liberalizat piața, în condițiile în care două reguli de bază ale liberalizării, cunoscute în toată lumea, nu erau respectate. Și anume trebuia să ai o piață concurențională, or noi nu aveam, pentru că 80% din piață era a statului. În al doilea rând, trebuia anterior liberalizării să ai un set de legi care să se refere la protecția consumatorului vulnerabil. Nu am avut nici asta. Deci în mod absolut direct am intrat într-o gaură neagră. Asta este situația în care ne aflăm și degeaba o discutăm acum. 

Cum adică statul este generos?

La nivelul Parlamentului ni s-a spus cred că de patru sau de cinci ori că suntem total deschiși. Deschiși la ce? La discuții? Dar dumneavoastră, ca reprezentanți ai noștri, v-am votat, aveți un punct de vedere? Veniți cu o idee ca să rezolvați această situație despre care altcineva spunea că este generoasă în România. Faptul că statul fiind generos ajută consumatorul. Cum adică este generos, când statul, prin inflație, preia de la consumator tot ceea ce trebuie ca să acumuleze la bugetul statului. 

Chiar este reală povestea cu o mare pană de curent?

Discutăm niște lucruri care sunt foarte clare. Zilele trecute a apărut o discuție ... Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel