Kiev anunţă că a primit "vești importante" din partea Washingtonului

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Ucraina aşteaptă o investigaţie completă, compensaţii şi asumarea totală a răspunderii.
Ucraina aşteaptă o investigaţie completă, compensaţii şi asumarea totală a răspunderii.
SUA i-au remis vineri preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski 'date importante' cu privire la prăbuşirea avionului Boeing al companiei Ukraine Airlines International (UAI) în Iran, a comunicat diplomaţia de la Kiev, transmite AFP.

'Împreună cu preşedintele Volodimir Zelenski, (ne-)am întâlnit cu reprezentanţi americani' şi 'am primit date importante care vor fi procesate de analiştii noştri', a transmis pe Twitter ministrul de externe ucrainean, Vadim Pristaiko, fără a face alte precizări. Zelenski urmează, de altfel, să discute pe acest subiect la ora locală 15:00 (13:00 GMT) cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.

Zelenski, îngrijorat după prăbușirea Boeingului în Iran. Cine erau cei care au murit

Preşedintele ucrainean le-a solicitat Statelor Unite, Canadei şi Marii Britanii elementele care ar indica, potrivit acestora, că aeronava de pasageri a fost doborâtă de un tir de rachetă sol-aer iranian. Avionul s-a prăbuşit miercuri la două minute de la decolarea de pe aeroportul internaţional din Teheran, cu destinaţia Kiev. În catastrofă au murit toţi cei 176 de oameni aflaţi la bord, în majoritate cetăţeni iranieni şi canadieni, dar şi 11 ucraineni.

Prăbuşirea a survenit la scurt timp după tirurile cu rachete executate de Iran împotriva unor baze utilizate de armata americană în Irak. Iranul a susţinut vineri că poate afirma cu certitudine că avionul 'nu a fost atins de o rachetă'.

Kievul a indicat joi că examinează şapte ipoteze de lucru, printre care un tir cu rachetă sol-aer de tipul TOR, fabricată în Rusia, o coliziune cu o dronă sau un obiect zburător, un accident provocat de o problemă tehnică, şi o explozie de origine 'teroristă' din cauza unei bombe la bord. Tot vineri, Ministerul de Externe de la Teheran a anunţat că o echipă canadiană de 10 persoane se află 'pe drum spre Iran', unde se va 'ocupa de problemele referitoare la victimele canadiene ale acestui accident nefericit'.

Sosirea acestei delegaţii este un fapt neobişnuit, în condiţiile în care Ottawa a rupt în 2012 relaţiile diplomatice cu Teheranul, reproşându-i susţinerea pentru regimul lui Bashar al-Assad în Siria. Ministerul de Externe iranian a dat însă asigurări că va face tot posibilul pentru a 'facilita' sarcina statelor care şi-au pierdut cetăţeni în catastrofa aviatică, cea mai gravă produsă în Iran după ce, în 1998, 290 de persoane au murit după ce un Airbus al Iran Air a fost doborât de armata americană, care a susţinut că a fost vorba de o eroare.

În timp ce Londra şi Ottawa afirmă că zborul PS752 al UIA a fost, fără niciun dubiu, doborât de o rachetă iraniană, comunicatul iranian declară că 'rezultatele anchete tehnice vor fi prezentate în mod transparent' lumii întregi. Teheranul mai aminteşte că doreşte să asocieze la anchetă 'reprezentanţi ai Ucrainei şi ai Boeing', precum şi experţi din ţările implicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

freepik.com

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România

pixel