Klaus Iohannis, primit în această seară la Casa Albă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Klaus Iohannis si Donald Trump
Klaus Iohannis si Donald Trump
Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit marţi, la Washington, de omologul său american, Donald Trump, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA. 

Potrivit agendei oficiale, Klaus Iohannis va sosi la Casa Albă la ora 14,00 (21,00 ora României), unde va fi întâmpinat de preşedintele SUA, Donald Trump, şi va semna în Cartea de Onoare. 

După acest moment vor avea loc, în Biroul Oval, convorbirile tete-a-tete ale celor doi preşedinţi, urmate de discuţii cu participarea membrilor delegaţiilor oficiale. 

Este pentru a doua oară, în actualele lor mandate, când preşedinţii Trump şi Iohannis au o întrevedere la Casa Albă, după întâlnirea din iunie 2017. 

Vizita la Washington a preşedintelui Iohannis vine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, după cum preciza recent Casa Albă. 

Americanii au pierdut supremația militară din Pacific

Săptămâna trecută, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii, preşedintele Klaus Iohannis afirma că printre temele de discuţie cu omologul american se vor număra securitatea energetică şi programul Visa Waiver. 

"Este o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile", spunea şeful statului. 

"Energia este şi sensibilă, şi importantă. Securitatea energetică ţine de securitatea naţională", sublinia Iohannis care a susţinut că americanii au o îngrijorare că Europa va ajunge prea dependentă de Rusia în domeniul energetic. Preşedintele menţiona că România îşi doreşte ca Exxon să rămână în proiectul de la Marea Neagră. 

De asemenea, şeful statului anunţa că doreşte să discute cu preşedintele Trump şi despre efectivele de militari americani din România, precizând că ţara noastră are posibilitatea de a găzdui mai mulţi militari din SUA. 

Klaus Iohannis va reitera, cu acest prilej, invitaţia adresată lui Donald Trump de a vizita România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Analistul economic Adrian Câciu a scris într-o postare pe facebook despre această rectificare bugetară ciudată
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.

pixel