A fost lansat ”războiul împotriva mașinilor”. Vezi în ce oraş

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Orașul Oslo se transformă. În orice caz, centrul capitalei norvegiene nu vă mai arăta la fel. Nu, nu din punct de vedere arhitectural. Pur și simplu, nu vor mai fi mașini. Oricum, nu atâtea câte sunt în prezent. Unii au catalogat acest demers drept un adevărat război declarat autoturismelor.

”Orașul trebuie redat oamenilor, astfel încât copiii să se poată juca în siguranță, iar persoanele în vârstă să se deplaseze fără griji”, a pledat Hanna Marcussen, care militează pentru un centru curat, ecologic al orașului.
Nu, nu va exista o interdicție totală a circulației în zona centrală, așa cum se intenționa inițial. Dar Oslo sugerează o serie de măsuri, printre care desființarea a 700 de locuri de staționare, artere pe unde nu vor putea trece autoturismele, străzi pietonale, crearea mai multor spații de recreere, etc.

Rezultatul: traficul, inclusiv extrem de popularele aici mașini electrice, va fi redus la o porție închisă într-un perimetru de 1,9 kilometri pătrați în hipercentru, unde locuiesc în jur de 5500 de persoane și lucrează 120.000. ”În 2020, vor fi suprimate cele mai multe dintre mașinile particularilor din centrul orașului. Cu excepția celor pentru handicapați, nu vor mai exista altele”, spune Hanna. Locul autovehiculelor va fi luat de terase, mobilier urban, piste și parcări pentru bicicliști.

Desemnat drept ”capitala verde a Europei” în 2019, Oslo speră să-și purifice aerul, să ofere locuitorilor și nu numai mai multle activități culturale și să limiteze emisiile de bioxid de carbon, pe care vrea să le micșoreze cu 95% până în 2030.

Nu toți sunt însă de acord cu măsurile preconizate de autorități. ”Ceea ce nu înțeleg mulți este că zona centrală va muri, va deveni un loc foarte trist”, a apreciat, spre exemplu, Jarle Aabo, specialist în relații publice. ”Nu știu ce se va întâmpla până la urmă, dar nu cred că biciclilștii vor veni să facă teatru stradal sau să danseze în ianuarie la minus 20 de grede și cu zăpadă până la genunchi”, a adăugat el.

În schimb, bicicliștii se bucură. ”Este chiar foarte bine”, a declarat entuziasmat Christopher Olsson, un fotograf care se deplasează pe două roți. ”Conflictualitatea este destul de ridicată între automobiliști și bicicliști. Dar dacă suprimi total mașinile, ar trebui îmbunătățită oferta de transport în comun, din punctul de vedere al costurilor, al caliltății și confortului”, a estimat el. Este, într-adevăr, o problemă, pentru că la un preț de șase euro biletul, transportul în comun la Oslo rămâne scump, iar utilizatorii se plâng de întârzieri și disfuncționalitate, în special când afară e ger de crapă pietrele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel