Lege PROMULGATĂ! Veteranii de război şi pensionarii vor primi aceste BENEFICII

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
ANUNȚ IMPORTANT despre MEDICAMENTE pentru PENSIONARI
ANUNȚ IMPORTANT despre MEDICAMENTE pentru PENSIONARI
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care veteranii de război şi pensionarii vor primi, până la sfârşitul anului 2024, legitimaţiile de transport tip card.

Este vorba de legea privind aprobarea OUG nr. 77/2019 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Potrivit actului normativ, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor întreprinde măsurile necesare pentru ca, până la data de 31 decembrie 2024, veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar.

Banca Angliei, AVERTISMENT: O să dispară din economia țării

Legea stipulează că până la data de 1 ianuarie 2025, data de la care, conform legii, se utilizează legitimaţiile de călătorie de tip card, persoanele prevăzute de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a beneficia de facilităţile acordate pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau taloane speciale de călătorie conform metodologiei în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
e-Factura / Foto: Freepik
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...


pixel