Legea pentru anularea unor obligaţii fiscale, retrimisă de Iohannis la Parlament, pentru reexaminare

Vă prezentăm textul integral al cererii:

Bucureşti, 21 iulie 2022

Doamnei Alina-Ştefania GORGHIU
Vicepreşedinte al Senatului, cu atribuţii de Preşedinte

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii pentru anularea unor obligaţii fiscale

La data de 4 iulie 2022, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru anularea unor obligaţii fiscale (L173/2022, PL-x nr. 199/2022). Faţă de soluţiile legislative adoptate, considerăm că dispoziţiile legii supuse reexaminării sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament.

Prin alin. (1) al articolului unic din actul normativ supus reexaminării se dispune anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor a veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii, pentru perioadele fiscale de până la 31 decembrie 2020 inclusiv şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii transmise la promulgare.

În ceea ce priveşte regimul juridic al tichetelor cadou, în legislaţia aplicabilă acestuia au survenit, de-a lungul timpului, o serie de reglementări, astfel:

Potrivit Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, care a fost abrogată prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, tichetele cadou se puteau utiliza de către societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, unităţile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă, pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate, precum şi pentru cheltuieli sociale.

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, regimul juridic aplicabil tichetelor cadou este cel stabilit prin Legea nr. 165/2018. Potrivit art. 15 alin. (1) din acest act normativ, în varianta anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se prevedea că tichetele cadou sunt bilete de valoare acordate, ocazional, angajaţilor, pentru cheltuieli sociale. De asemenea, prin art. 15 alin. (2) din acelaşi act normativ, se prevedea că prin excepţie puteau fi acordate tichete cadou şi altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate.

În prezent, ulterior modificărilor operate prin O.U.G. nr. 130/2021, art. 15 prevede că tichetele cadou sunt bilete de valoare acordate ocazional angajaţilor proprii pentru cheltuieli sociale, fiind interzisă acordarea acestor tichete altor categorii de beneficiari. Fac excepţie de la aceste prevederi organizaţiile sindicale legal constituite ce pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale.

Analizând cronologia reglementării regimului juridic al tichetelor cadou, rezultă că acesta a suferit modificări atât în ceea ce priveşte sfera beneficiarilor cât şi condiţiile de acordare a tichetelor. Aşadar, pe parcursul perioadei anterioare datei de 31 decembrie 2020, cadrul normativ care reglementa modalitatea de acordare a tichetelor cadou a suportat mai multe modificări succesive, fapt ce a determinat o sferă diferită de aplicare a reglementărilor. În situaţia în care legiuitorul a avut în vedere o ipoteză anume pentru care a considerat că s-ar impune anularea unor obligaţii fiscale, aşa cum, de altfel, rezultă din informaţiile incluse în Expunerea de motive a legii transmise la promulgare, norma ar fi trebuit să reflecte în mod clar şi fără echivoc respectiva ipoteză.

În conţinutul normativ al legii criticate, la alin. (2) al articolului unic se prevede că organul fiscal nu reîncadrează în venituri din salarii şi asimilate salariilor veniturile din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora şi încadrate în categoria veniturilor din alte surse şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv.

Or, conform art. 11 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: "(1) La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii. Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta".

În plus, la art. 114 din Codul fiscal se definesc veniturile din alte surse ca orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile: venituri din activităţi independente; venituri din drepturi de proprietate intelectuală; venituri din salarii şi asimilate salariilor; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din investiţii; venituri din pensii; venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură; venituri din premii şi din jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, altele decât veniturile neimpozabile.

De asemenea, art. 76 alin. (4) din Codul fiscal prevede că veniturile provenite din tichetele cadou, oferite de angajatori, nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte nu depăşeşte 300 lei şi dacă sumele se acordă cu una dintre ocaziile expres şi limitative prevăzute de lege: cadouri oferite angajaţilor, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paştelui, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase; cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie; cadouri oferite angajaţilor în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.

Aşadar, toate aceste dispoziţii ale Codului fiscal, mai sus menţionate, prevăd mai multe ipoteze în care tichetele cadou pot fi reîncadrate din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, generând astfel diferenţe de obligaţii fiscale.

Prin urmare, norma prevăzută de alin. (2) al articolului unic din legea criticată vine în contradicţie cu dispoziţiile Codului fiscal prin faptul că elimină posibilitatea organului fiscal de a reîncadra operaţiunile de acordare a tichetelor cadou ca tranzacţii generatoare de venituri din salarii sau asimilate salariilor şi de a emite decizii de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare pentru perioadele anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv, indiferent de motivele care ar putea sta la baza deciziei de reîncadrare. Astfel, norma este de natură să genereze confuzie în aplicare pentru destinatarii săi.

Totodată, alin. (3) al articolului unic al legii supuse reexaminării prevede că diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor prevăzute la alin. (1), aferente perioadelor fiscale de până la 31 decembrie 2020 inclusiv, stinse prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor. Potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală "creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege".

Prin faptul că legea transmisă la promulgare dispune restituirea diferenţelor de obligaţii fiscale stinse de către contribuabili prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Codul de procedură fiscală, fără a avea în vedere regimul juridic distinct al acestor mijloace de stingere a creanţelor fiscale, se creează o situaţie de natură să determine confuzie şi impredictibilitate în aplicare.

Pe de o parte, în unele situaţii prevăzute de norma din art. 22 din Codul de procedură fiscală, precum darea în plată, devine imposibilă "restituirea" sumelor, iar pe de altă parte, în alte situaţii precum anularea sau prescripţia, nu mai subzistă raţiunea unei restituiri, întrucât stingerea obligaţiilor fiscale nu a presupus diminuarea patrimoniului persoanei vizate, ci a implicat fie prescrierea dreptului la acţiune al organului fiscal, fie anularea deciziei de impunere, act al organului fiscal.

Din acest motiv considerăm că este necesară detalierea, la nivel de lege, a modalităţilor prin care se poate realiza restituirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului şi considerate stinse, în condiţiile legii.

Conform art. 113 din Codul de procedură fiscală referitor la obiectul inspecţiei fiscale se prevede că aceasta constă în verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale. Iar potrivit alin. (4) al art. 131 din Codul de procedură fiscală, pentru fiecare perioadă şi obligaţie fiscală ce au făcut obiectul constatărilor, raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere, pentru diferenţe în plus sau în minus de obligaţii fiscale principale aferente diferenţelor de baze de impozitare.

Analizând, în mod coroborat aceste dispoziţii ale Codului de procedură fiscală, rezultă că la baza emiterii unei decizii de impunere, în funcţie de situaţia concretă, stau criterii şi proceduri expres stabilite de lege. Or, prin legea supusă reexaminării, anularea obligaţiilor fiscale respective este dispusă cu titlu general, pentru toate situaţiile în care organul fiscal a stabilit, prin decizie de impunere, diferenţe de obligaţii fiscale, indiferent de motivul existenţei/constatării acestor diferenţe. De aceea, considerăm că legiuitorul ar fi trebuit să stabilească anularea acestor obligaţii fiscale prin raportare la criterii şi proceduri expres indicate în legislaţia în vigoare.

Nu în ultimul rând, potrivit alin. (6) al articolului unic din legea supusă reexaminării: "În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere". Deciziile de impunere reprezintă acte administrative individuale prin care autorităţile fiscale stabilesc întinderea obligaţiilor fiscale, iar acestea produc efecte de la momentul comunicării lor. În condiţiile în care, prin efectul legii, actele au fost emise, dar nu mai sunt comunicate, este neclar efectul dispoziţiei asupra actelor respective şi dacă, în temeiul art. unic alin. (6), organul fiscal este obligat să le revoce.

Din acest considerent, apreciem că este necesară reevaluarea normei în discuţie, pentru asigurarea unei reglementări mai clare a efectelor juridice ale deciziilor de impunere, ca acte administrative individuale.

Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru anularea unor obligaţii fiscale.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.