Legea PSD de protecție financiară a românilor împotriva abuzurilor intră de azi în vigoare

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
La bancă
La bancă
Scad ratele la credite! De luni, 11 noiembrie, scad ratele maxime pentru creditele de consum, dar și o serie de schimbări care vizează creditele ipotecare. Măsurile sunt prevăzute în legea inițiată de senatorul PSD Daniel Zamfir și sunt destinate să protejeze cetățenii împotriva practicilor abuzive atunci când accesează credite de la Instituțiile Financiare Nebancare (IFN), reconfirmând angajamentul social-democraților pentru bunăstarea românilor.

Începând de luni, 11 noiembrie, își face efectul legea privind plafonarea dobânzilor la creditele IFN, propusă și votată de PSD, care vine cu măsuri ferme menite să-i protejeze pe români în fața abuzurilor și să le asigure condiții de împrumut echitabile și sustenabile.

Noile condiții: suma rambursabilă, maximum dublul creditului

Potrivit noii legi, suma totală rambursată de cei care iau un credit nu va mai putea depăși dublul sumei împrumutate. Până acum, existau IFN-uri care practicau dobânzi și de peste 1000%, care presupuneau returnarea unor sume de zeci de ori mai mare decât valoarea creditului. 

Noul cadru legislativ se aplică pentru împrumuturile de consum de până în 25.000 de lei, dar are prevederi care vizează și creditele de alt tip, cum ar fi cele ipotecare.

Care sunt efectele concrete ale legii

Nicio dobândă penalizatoare sau altă clauză contractuală nu poate obliga beneficiarul creditului să plătească mai mult decât dublul sumei încasate. Această lege se va aplica inclusiv pentru creditele care sunt în derulare, iar cei care au luat credite de la astfel de instituții financiare și au clauze și dobânzi abuzive, vor scăpa de ele.

În cazul celor de maximum 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 1% pe zi, la cele de 5.000-10.000 nu poate depăși 0,8% pe zi, iar la cele de 10.000-25.000 lei, maximum 0,6% pe zi.
 
Dobânzi plafonate și pentru creditele ipotecare bancare

Legea are impact și asupra creditelor bancare. Pentru creditele ipotecare pentru investiții imobiliare, dobânda anuală efectivă (DAE) nu poate depăși cu mai mult de 8% dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR, iar în cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăși cu mai mult de 27% dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.

Protejarea banilor românilor, o prioritate pentru PSD

Această măsură legislativă reprezintă un nou exemplu concret că protejarea  banilor românilor este o prioritate pentru PSD. Efectele măsurilor implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, concretizate în creșterea veniturilor salariale și a pensiilor, reducerea inflației și măsurile-cheie de plafonare a prețurilor la alimentele de bază și la energie se simt deja în buzunarele tuturor familiilor.

În plus, creșterea economiei și declinul constant al ratei inflației au determinat Bănca Naţională a României (BNR) să ia decizia reducerii dobânzii de politică monetară, concretizată în ieftinirea creditelor pentru populație. Astfel, românii au avut la dispoziție mai mulți bani nu doar pentru un trai mai bun, ci și pentru achiziția de bunuri prin intermediul creditelor bancare.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri. 

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 31240010

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naţională a României
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Copil
Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com

CCIR a organizat Forumul de Afaceri România – Polonia

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

foto: pexels
Tichete / Foto: DCBusiness

Tichetele scapă de impozitare și contribuții sociale

O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...

Dacia Bigster / sursa foto: Dacia.ro

Vânzările Dacia în Europa au scăzut

Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...

Exploatare minieră
Experții au analizat toate aspectele / FOTO: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Daniel Apostol, Franck Neel și Raluca Covrig / Foto: DCBusiness
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook

Bursa de Valori Bucureşti, în creştere. Cifrele zilei

Bursa de Valori Bucureşti a deschis pe verde şedinţa de...

Joe Biden și Volodimir Zelenski / Foto: Casa Albă / Flickr
Bună dimineața!
Riscă să devină vulnerabil / FOTO: Freepik
Warren Buffett
Disperare!
Sedinta de Guvern
vouchere sociale
Foto: Oana Pavelescu

pixel