Legea SALARIZĂRII. Raluca Turcan a explicat. Ce li se pregătește angajaților

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Ministrul a scris din nou despre obiective
Ministrul a scris din nou despre obiective
Regândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri are ca obiectiv, printre altele, reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, astfel încât eventuala eliminare a unor sporuri să fie compensată, iar angajatul să nu piardă din venituri, a transmis, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

"Regândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri, în lucru acum la minister, urmăreşte să aducă echitate şi performanţă în sistem. Obiectivele sunt: eliminarea discrepanţelor salariale din sistemul bugetar; restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate şi între domenii de activitate; reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare va compensa eventuala eliminare a unor sporuri, aşa încât în final angajatul să nu piardă şi, în plus, să avem o lege corectă; instituirea unui sistem de stimulare a performanţei", a scris ministrul Muncii pe Facebook.

În ceea ce priveşte personalul TESA din sănătate, ministrul citat a arătat că acesta este inclus în prezent în familia ocupaţională administraţie.

Citește și Talonul de pensie electronic. Ce li se pregătește pensionarilor

"Întrebaţi personalul TESA din sănătate şi o să vedeţi cine a tăiat salarii în România şi când: a făcut-o PSD în 2017, când a eliminat această categorie din familia ocupaţională în care activează, din punctul de vedere al salarizării, şi a inclus-o în altă categorie. Acest lucru înseamnă că li se aplică reguli diferite în ceea ce priveşte salarizarea - atât ca salariu de bază, cât şi în privinţa sporurilor: 85% în familia ocupaţională sănătate versus aproximativ 15% în cea de administraţie, unde e inclus personalul TESA din sănătate acum", a menţionat Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com

pixel