Lego vrea să schimbe materialul din care face piesele

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Grupul Lego îşi menţine angajamentul de producere a cărămizilor Lego din materiale sustenabile şi, până în 2025, îşi va tripla investiţia în iniţiativele sustenabile, până la 1,4 miliarde de dolari, potrivit reprezentanţilor companiei.

"Lucrăm constant pentru a face produsele noastre din materiale mai sustenabile şi care fac parte dintr-o economie circulară, până în 2032. Ne-am stabilit un obiectiv de reducere a emisiilor de carbon cu 37% până în 2032 şi pe termen lung, cu angajamentul că vom atinge zero emisii nete până în 2050. Ne angajăm, de asemenea, să investim în materiale sustenabile", au precizat aceştia.

Conform datelor transmise de companie, Grupul Lego a testat până în prezent peste 300 de materiale diferite.

"Unele s-au dovedit a fi de mare succes, cum ar fi Polietilena (PE) bio, pe care o folosim pentru a produce elemente de vegetaţie şi accesorii. Există alte astfel de materiale care sunt promiţătoare, dar care nu au îndeplinit standardele noastre stricte de calitate, siguranţă şi durabilitate sau care nu ajută în reducerea amprentei noastre de carbon. Unul dintre aceste materiale este rPET (PET reciclat). Când am anunţat un prototip realizat din acesta, eram optimişti în privinţa potenţialului său, însă după doi ani de teste am decis să nu continuăm în această direcţie, fiindcă nu ne-ar fi ajutat în eforturile de reducere a amprentei noastre de carbon. De asemenea, considerăm că există alternative mai bune care ne pot ajuta în atingerea ambiţiilor noastre în materie de sustenabilitate. Aceasta e natura inovaţiei - în special când vine vorba de ceva atât de complex şi ambiţios precum programul nostru de materiale sustenabile. Unele soluţii vor funcţiona, pe când altele nu. Am învăţat foarte multe în această perioadă şi vom aplica cunoştinţele dobândite în dezvoltarea unor noi materiale. În acelaşi timp, vom explora alte metode de producere a cărămizilor noastre din materiale mai sustenabile", a subliniat sursa citată.

La finele lunii trecute, Reuters relata, citând Financial Times, că producătorul danez de jucării Lego a renunţat la eforturile de a înlocui plasticul obţinut din petrol din cărămizile sale colorate, după ce a descoperit că noul material duce la emisii de carbon mai ridicate. Acesta era doar unul dintre proiectele în materie de sustenabilitate ale Grupului.

"Am testat sute şi sute de materiale. Chiar nu e posibil să găsim un material ca acesta", a afirmat directorul general al Lego, Niels Christiansen, pentru Financial Times.

Anterior, Lego se angajase să înlocuiască cărămizile din plastic obţinut din petrol cu unele din materiale sustenabile, până la finalul deceniului.

Compania şi-a anunţat în 2020 intenţia de a înlocui cărămizile din plastic obţinut din petrol cu unele din materiale sustenabile. Dar a fost dificilă găsirea unui material care să fie prietenos cu mediul, dar să aibă aceeaşi culoare, luciu şi sunet ca acele cărămizi din plastic obţinut din petrol.

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze 'leg godt' ('joacă bine'), fără să ştie că în limba latină 'lego' înseamnă 'eu îmbin'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel