Leslie Breer desemnat CEO al Gothaer Asigurări Reasigurări

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Leslie Breer
Leslie Breer
Sub rezerva aprobării Autorității de Supraveghere Financiară, Consiliul de Administrație l-a desemnat pe Leslie Jones Breer în calitate de Director Executiv al Gothaer Asigurări Reasigurări.

În vârstă de 61 de ani, acesta a dezvoltat anterior Signal Iduna România și a fost Director General al acesteia până în anul 2017. El îi va succede în această funcție Ancăi Băbăneață, care a decis să părăsească compania la data de 11 aprilie 2019. Până la începerea oficială a mandatului său ca CEO al Gothaer Asigurări Reasigurări S.A., Leslie Breer se va familiariza la faţa locului cu activitatea companiei ca CEO desemnat şi se va pregăti pentru activitatea sa viitoare. Alături de Directorul Executiv Adjunct Cosmin Angheluţă, va susţine dezvoltarea strategică a Gothaer Asigurări Reasigurări. Acest lucru va asigura continuarea normală a activităţii companiei.

„Mă bucur că prin Leslie Breer am reușit să câștigăm pentru această poziție un expert recunoscut pe piața asigurărilor din România. Sunt sigur că împreună cu el şi cunoştinţele sale de specialitate vom reuşi foarte repede să dezvoltăm Gothaer Asigurări Reasigurări şi să rămânem astfel în continuare un partener de încredere pentru clienţii şi partenerii noştri“, declară Dr. Christopher Lohmann, Preşedinte al Consiliului de Administrație al companiei. Dl. Breer dispune în total de 30 de ani de experiență în domeniu, din care 20 de ani în Europa de Est.

„Totodată, aș dori să mulțumesc Ancăi Băbăneață pentru colaborare și valoroasa ei contribuție la dezvoltarea activității Gothaer Asigurări Reasigurări într-un climat de piață dificil de la preluarea companiei de către Grupul  Gothaer”, a mai spus Lohmann.

Gothaer Asigurări Reasigurări este subsidiara din România a Grupului Gothaer, una dintre cele mai importante companii mutuale de asigurări din Germania. Cu aproape 200 de ani de experiență în asigurări, Grupul Gothaer este asigurătorul ales de mai mult de 4,3 milioane de clienți, gestionând un portofoliu de active de peste 28 de miliarde de euro și prime brute subscrise anuale de aproximativ 4,4 miliarde euro.

În peste 5 ani, de când activează în România, Gothaer Asigurări Reasigurări a plătit aproximativ 50 de milioane de euro în peste 32.000 de dosare de daună, respectându-și astfel obligațiile contractuale față de peste 375.000 de clienți unici, în toate liniile de afaceri, inclusiv garanții și asigurări agricole.

 

Protecția în reasigurare a societății, a expunerilor și obligațiilor asumate atât de la clienți persoane fizice cât și juridice, este mai departe securizată de reasiguratori renumiți pe plan internațional, cotați de agenții de rating reputate cu cel puțin A-, întărind astfel stabilitatea financiară a Gothaer Asigurări Reasigurări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel