Letonia a suspendat 9 posturi TV finanțate de ”bancherul” lui Putin

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Iuri Kovalciuk
Iuri Kovalciuk
Autorităţile letone au anunţat miercuri că au suspendat difuzarea a nouă posturi de televiziune în limba rusă controlate de omul de afaceri rus Iuri Kovalciuk, zis şi ''bancherul'' preşedintelui rus Vladimir Putin, decizie catalogată de Moscova drept ''epurare a spaţiului informativ'', relatează agenţia EFE.

Iuri Kovalciuk, acţionar majoritar al Rossiya Bank şi al National Media Group, se regăseşte printre cei aflaţi pe lista sancţiunilor adoptate de UE în urma anexării Crimeei de către Rusia. Autorităţile letone au mai anunţat că, spre deosebire de alte cazuri de suspendări ale difuzării unor posturi ruseşti, suspendarea celor nouă va rămâne efectivă atât timp cât Kovalciuk se va afla pe acea listă de sancţiuni.

Posturile ruseşti suspendate, difuzate prin cablu şi pe internet, sunt totuşi puţin cunoscute în Letonia, cu excepţia a două dintre ele, respectiv Dom Kino Premium şi 5-Kanal. Cele nouă posturi fac parte din National Media Group, societate în care deţine o cotă minoritară şi compania americană Discovery, dar este controlată de Kovalciuk.

Ministerul de Externe rus a condamnat decizia Letoniei. ''Acest tip de discriminare din partea autorităţilor împotriva mass-media ruse este o încercare deschisă de epurare a spaţiului informaţional de puncte de vedere alternative şi inclusiv nedorite, este o încercare grosolană de încălcare a dreptului internaţional care afectează libertatea de opinie şi accesul la informaţie'', a declarat joi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Fiica lui Vladimir Putin a dat lovitura! Cu ce se ocupă

Ea a estimat că această decizie reprezintă un nou capitol al politicii menite să limiteze accesul cetăţenilor letoni rusofoni la surse de informaţii alternative. ''Facem un apel către entităţile internaţionale specializate şi ONG-uri să reacţioneze. Am trimis către OSCE informaţii legate de această chestiune în situaţii anterioare şi în acest caz doar vom adăuga noi date. Aşteptăm reacţia lor'', a mai menţionat Zaharova.

Alte canale TV în limba rusă au fost interzise în Letonia anterior anul acesta pentru ceea ce autorităţile de la Riga au considerat a fi difuzarea de conţinuturi ostile ţării lor şi relaţiilor etnice.

Transmiterea posturilor TV ruseşti este un subiect de controverse în Letonia. În timp ce unii letoni cred că aceste posturi sunt ''canale de propagandă'' ale Moscovei, alţii sunt interesaţi de ele în această ţară unde o mare parte a populaţiei, mai ales cei cu vârste de peste 50 de ani, este vorbitoare de rusă şi ruşii formează aproximativ un sfert din populaţie.

Filmele din epoca sovietică, difuzate mai ales de postul Dom Kino, au pentru acest public un element de nostalgie, în schimb cei născuţi după 1991 (anul declarării independenţei) şi în general tinerii privesc tot mai puţin televiziunea tradiţională şi sunt interesaţi mai ales de conţinuturile distribuite pe internet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel