Tema centrală a summit-ului a fost consolidarea competitivităţii, crearea de locuri de muncă sustenabile şi echitate socială în Uniunea Europeană
"Proclamarea Pilonului european al drepturilor sociale în noiembrie anul trecut, subliniază încă o dată importanţa dimensiunii sociale a Uniunii Europene. România a susţinut încă de la început scopul Pilonului social pentru o abordare comună a protecţiei şi dezvoltării drepturilor sociale. Pilonul Social constituie un instrument esenţial pentru realizarea justiţiei sociale şi a egalităţii în UE, ce trebuie să conducă la o convergenţă socială crescută atât între statele membre, cât şi în interiorul acestora. Considerăm că principiile şi drepturile prevăzute de Pilon, trebuie să devină o realitate pentru toţi cetăţenii. Aceasta este o sarcină comună ce necesită colaborarea între instituţiile UE, statele membre, partenerii sociali şi societatea civilă. Pilonul Social a relansat o agendă socială ambiţioasă a UE care, prin dialog social şi propuneri legislative consistente, are potenţialul de a consolida drepturile cetăţenilor Uniunii Europene", a declarat Lia-Olguţa Vasilescu.
Discuţiile în cadrul reuniunii s-au concentrat pe trei sub-teme: Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027 (inclusiv InvestEU, FSE+ şi consolidarea Uniunii Economice si Monetare); Implementarea Pilonului European al Drepturilor Sociale: realizări şi evoluţii viitoare; Revoluţia digitală: potenţial pentru pieţele forţei de muncă şi economie.
Potrivit MMJS, întâlnirea a fost moderată de vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi, de asemenea, comisar european pentru Euro şi Dialog Social, iar la lucrări a participat şi Marianne Thyssen, comisar european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Competente şi Mobilitate.
Printre partenerii sociali europeni prezenţi la discuţii s-au numărat şi Dumitru Costin, preşedinte al Blocului Naţional Sindical şi Mihai Bogza, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale a avut, de asemenea, o întâlnire bilaterală cu Marianne Thyssen, căreia i-a prezentat priorităţile României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...
Coaliția de guvernare s-a...
Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...
SUA pregătesc noi sancțiuni...
Guvernul urmează să adopte azi,...
Uniunea Europeană nu a emis și...
România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...
Aurul se scumpește din nou,...
Întrevedere a premierului Ilie...
Peste 400 de șomeri au urmat...
Facturi mai mari la energie...
INS a publicat datele privind...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Piața muncii din România intră...
Casa de modă Gucci revine...
Veşti bune pentru şoferi.
Controale mai dure, camere...
În perioada 18–20 decembrie,...
Prețurile petrolului au scăzut...
Investitorii individuali din...